Nou termen pentru sentința finală în dosarul Colectiv. Când vor da judecătorii un verdict

Nou termen pentru sentința finală în dosarul Colectiv. Când vor da judecătorii un verdict

Un nou termen a fost anunțat pentru dosarul ”Colectiv”, miercuri dimineață. Curtea de Apel Bucureşti a amânat iar sentinţa definitivă, pentru data de 12 mai.

Sentința finală, amânată încă o dată în dosarul Colectiv. Pe 12 mai se judecă noul termen

Legea s-a schimbat începând cu 2021, iar Codul de Procedură Penală îi obligă pe judecători să motiveze cu lux de amănunte soluția atunci când dau o decizie care vizează restrângerea libertăților inculpaților în dosare, inclusiv condamnarea la închisoare prin executare.

Tribunalul București a dat pedepse ce ajung până la 12 ani de închisoare cu executare, în primă instanță, în dosarul ”Colectiv”. Judecătorii amână încă din decembrie 2021 pronunțarea sentințelor, atunci când a fost ultimul termen al procesului.

Avocații persoanelor condamnate în dosar au cerut achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, adăugând că judecătorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

Procesul ar fi avut dată de final luna iunie 2021, însă magistraţii cazului, Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, au ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul ‘Colectiv’.

Cât au primit principalii inculpați în primă instanță

Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;

-cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;

-Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;

-pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;

-Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;

-George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Citește și:
Etichete: