Noi semne de circulație și noi pretexte de amenzi usturătoare pentru toți șoferii români: schimbările din Codul Rutier 2022
Autoritățile române au introdus o serie de modificări în Codul Rutier 2022, iar dacă nu ești atent, multe dintre ele le vei afla doar când este prea târziu. Lista schimbărilor cuprinde inclusiv semne noi de circulație și, implicit, pretexte de amenzi.
Noi reguli de circulație și noi sancțiuni sunt incluse în Codul Rutier 2022, iar dacă nu ți-ai luat carnetul de șoferi în ultima perioadă, s-ar putea să-ți fie străine până și semnele de circulație nou introduse. Un caz interesant este simbolul de mai jos, simbolul @ într-un pătrat alb pe fond albastru.
Dacă nu știi ce înseamnă, nu este neapărat o problemă, pentru că nu primești amendă din acest motiv. Pe de altă parte, ar fi bine să nu-ți fie străine sau să bâjbâi când vine vorba de indicatoarele rutiere. Ca referință, acest semn de circulație indică faptul că te apropii de un centru cu acces la internet, iar indicatorul rutier se poate inscripționa și distanța până la locul respectiv.
Un nou marcaj rutier în România, te poate lăsa fără permis
În următoarea perioadă, în mai multe intersecții din România, mai ales în orașele aglomerate, s-ar putea să vezi pe străzi un nou marcaj rutier. Acesta a fost introdus în Codul Rutier și schimbă regulile de oprire la semafor. Conducătorii auto care nu respectă noile reguli pot rămâne fără permis și, mai grav decât atât, vor plăti o amendă usturătoare.
Noul marcaj este intitulat Bike Box, iar Comisia Tehnică Rutieră din cadrul Primăriei Municipiului București l-a aprobat încă din 2021. Conceptul este departe de a fi original, inspirație pentru el venind din Germania și Austria. În prima fază de propagare, acestea vor apărea pe marile bulevarde din Capitală și au ca scop încurajare mobilității și deplasării alternative într-un oraș sufocat de mașini.
Deși s-ar putea să ia și alte forme în viitor, la început va fi vorba de un pătrat, în mijlocul căruia va fi desenată o bicicletă. Pătratul va fi pe partea carosabilă, în dreptul semaforului, la capătul benzilor de circulație. Cel mai probabil, la fel ca în imaginea de mai jos, va fi vopsit verde și, de jur împrejur, va avea un chenar galben-reflectorizant pentru a fi evidențiat și pe timpul nopții, la fel ca în alte țări.
Marcajul rutier Bike Box introdus în Codul Rutier 2022 va avea o lungime totală de trei metri, iar șoferii care opresc la semafor vor fi obligați să se oprească în spatele lui. Practic, dacă există acest marcaj, vor fi nevoiți să oprească la trei metri de semafor. În cadranul respectiv, se vor duce persoanele pe bicicletă sau trotinetă, aceleași persoane care vor avea un avans de câteva secunde la plecare, când culoarea semaforului devine verde, pentru a traversa în siguranță intersecțiile aglomerate.