Netflix face curățenie între seriale: ce producții dispar din contul tău, anul acesta

Netflix face curățenie între seriale: ce producții dispar din contul tău, anul acesta

Netflix a intrat în febra anulărilor pe bandă rulantă, așadar multor seriale li se cântă, în acest moment, prohodul. Iată fiecare serial Netflix Original care nu a fost reînnoit în 2022.

După ce a pierdut cel mai mare număr de conturi, anul acesta, din istoria sa, Netflix s-a gândit să mai facă un pic de curățenie, încercând, în paralel, să-și reducă costurile.

Astfel, mai multe producții originale au „tras paiul scurt”, acest lucru pecetluindu-le pentru vecie soarta.

Ce seriale a anulat Netflix

Cu Julie Delpy, Elisabeth Shue, Sarah Jones și Alexia Landeau, parte din distribuție, serialul On the Verge este unul dintre cele anulate de Netflix, anul acesta. Anularea serialului a stârnit destul de multă nemulțumire, mai ales în rândul creatorilor, Delpy scriind pe Instagram: „Netflix a uitat să ne anunțe și pe noi că serialul a fost anulat”.

Cu toate că este destul de apreciat de public, Archive 81 se oprește, la rândul lui, în ciuda faptului că este inspirat din unul din cele mai apreciate podcasturi din toate timpurile, ce poartă același nume.

The Baby-Sitters Club este a doua adaptare a serialului de televiziune inspirat din romanele pentru copii scrise de Ann M. Martin. Serialul abordează aventurile lui Kristy, Stacey, Mary Anne, Claudia, Dawn, Jessi și Mallory – în timp ce își încep și își gestionează propria afacere de babysitting. Firește, nu vei mai putea vedea, de acum încolo, nici această producție pe Netflix.

Cooking with Paris devine și el istorie, îngropând din ce în ce mai mult cariera celebrei Paris Hilton.

De aceeași soartă au suferit și următoarele seriale: Another Life, Raising Dion, Gentified sau Pretty Smart.

Poate cel mai important serial anulat de gigantul de streaming este Space Force, satira „spațială” în care îi putem vedea în rolurile principale pe Greg Daniels și pe Steve Carell, cunoscut publicului larg din The Office.

Citește și: