Motivul pentru care trebuie să renunți la ideea de a lua credit de la bănci: acum e clar ce se întâmplă

Motivul pentru care trebuie să renunți la ideea de a lua credit de la bănci: acum e clar ce se întâmplă

Europenii care au de gând să contracteze credite bancare ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-și asuma o astfel de responsabilitate financiară pe termen mediu sau lung, deoarece perspectivele inflaționiste asupra dobânzilor se mențin extrem de ridicate și riscante.

Nu trebuie să fii un mare economist pentru a-ți da seama de faptul că piețele financiare ale lumii traversează o perioadă critică, pe fondul multiplelor crize din acest moment, care își fac simțită prezența nu doar în România, ci aproape în întreaga lume. Avem o criză energetică în plină desfășurare, o criză inflaționistă și un război care deja a început să afecteze redresarea economică post-pandemică și care pune mari presiuni inclusiv pe lanțurile de aprovizionare.

În încercarea de a tempera valul inflaționist, Băncile Centrale apelează la majorarea dobânzii pe politică monetară. Această decizie, deși pare abstractă pentru consumatorul de rând, îl afectează pe acesta din urmă în mod direct, deoarece băncile comerciale se raportează și ele la acești indicatori macroeconomici și majorează, la rândul lor, dobânzile.

Practic, asistăm la o scumpire a banilor. Te împrumuți la costuri mai mari. Deja s-a întâmplat acest lucru în România. Amintim că la începutul acestei luni, Banca Națională a crescut dobânda-cheie cu încă 50 de puncte de bază, de la 2,5% la 3%.

Scumpirile de-abia acum încep

Conform analiștilor Reuters, care citează niște surse din piața de profil, scumpirile dobânzilor de referință nu vor lua sfârșit acum. Mai mult, însăși Banca Centrală Europeană s-ar pregăti de un astfel de pas, scriu jurnaliștii.

Aceștia mai notează faptul că majorarea dobânzii de referință ar putea avea loc în luna iulie şi cel mai târziu în septembrie.

La finele săptămânii trecute, preşedintele BCE, Christine Lagarde a spus că achiziţiile de obligaţiuni ar trebui să se încheie în trimestrul al treilea, adăugând că o majorare de dobândă în acest an este posibilă.

Acestea fiind spuse, pe consumatorii de rând îi așteaptă o scumpire a creditelor bancare. Volatilitatea dobânzilor ar putea fi, totuși, evitată, dacă se optează pentru contracte de finanțare cu dobândă fixă pentru o perioadă cât mai extinsă.

Citește și: