Meta bate palma cu Factual, în România: cum va combate mai eficient fake news-ul, de acum

Meta bate palma cu Factual, în România: cum va combate mai eficient fake news-ul, de acum

Fake news-ul este un fenomen de-a dreptul îngrijorător care ia amploare. În acest sens, Meta dezvoltă un parteneriat cu Factual, astfel încât să lupte un pic mai eficient împotriva acestei tendințe destabilizatoare.

Meta, compania deținută de Mark Zuckerberg, cea care furnizează servicii ca Facebook și Instagram, a anunțat că va pune în practică o colaborare cu Factual, verificatorul de fapte ce este certificat de Rețeaua Internațională Non-partizană de Verificare a Faptelor.

Meta a luat această deciziei, în contextului volumului tot mai mare de fake news ce inundă rețelele sale de socializare. De altfel, compania nu se află la prima colaborare de acest fel, având colaboratori similari în mai multe regiuni ale Globului.

Cum va funcționa, efectiv, colaborarea dintre Meta și Factual, în România

În mare, Factual va funcționa ca filtru între link-uri/postări și utilizator, astfel că, va evalua informația prezentată în cadrul articolului sau a postării, ca mai apoi s-o noteze, în cazul în care se dovedește că aceasta conține informații trunchiate, ori chiar neadevăruri absolute, menite să influențeze opinia publică într-o anumită direcție.

Acele pagini care vor fi consemnate ca fiind „răspândace” de informații false, vor fi marcate, ca mai apoi să li se limiteze anumite drepturi pe Facebook și Instagram.

Concret, ele nu vor mai putea publica după bunul plac, opțiunea fiindu-le limitată, iar posibilitatea de monetizare a anumitor postări va fi, la rândul ei, subțiată, iar într-o ultimă instanță chiar blocată, dacă se persistă în promovarea știrilor false.

Desigur, unii ar putea să vadă această nouă metodă ca fiind una limitatoare de libertate, însă, în definitiv, vorbim despre limitarea anumitor informații care ar putea să dăuneze societății.

Pe de altă parte, din câte deja știm, informațiile eronate au avut mereu „darul” de-a găsi o cale să se infiltreze, și chiar să-și creeze propria bază de date de fani, predispuși spre „înghițirea” unui fake news pe „nemestecate”, așadar efortul s-ar putea să fie unul notabil, dar nu sută la sută eficient.