20 mai 2022 | 15:05

LG lansează noua gamă de TV-uri în România: când îți poți cumpăra un OLED TV

ACTUALITATE
LG lansează noua gamă de TV-uri în România: când îți poți cumpăra un OLED TV

În fața concurenței acerbe din partea Sony și Samsung, gama OLED de la LG oferă mai multe dimensiuni ale ecranului și luminozitate mai mare.

Televizoarele lansate de LG la CES 2022 sunt acum disponibile și în România și aduc mai multe funcții inteligente pentru o experiență de vizionare fascinantă și o experiență inegalabilă de gaming.

Tehnologia OLED evo integrată atât pe seria G2, cât și pe seria C2 oferă o luminozitate mai mare pentru imagini ultra-realiste, cu o claritate și detalii uimitoare. Mai mult, cu tehnologia Brightness Booster, televizoarele din seria G2 oferă mai multă luminozitate printr-o dispersare îmbunătățită a căldurii și un algoritm mai avansat. Procesorul Gen 5 extinde capacitățile LG AI Sound Pro și oferă un sunet mai autentic, permițând difuzoarelor încorporate să producă un sunet virtual 7.1.2 surround, pentru seri de film mai imersive.

Seria G2 2022 de la LG introduce un nou model de 83 de inci și primul OLED de 97 de inci din lume pentru a completa gama de televizoare de 55, 65 și 77 de inci. Seria LG G2 oferă un design elegant, potrivit oricărei încăperi. Seria C2 de la LG oferă cea mai diversă selecție de dimensiuni de ecran, cu un total de șase variante în 2022: primul televizor OLED de 42 de inci din lume, ideal pentru jocuri pe consolă și PC și modelele de 48, 55, 65, 77 și 83 de inci.

lg3

 Interfața webOS îmbunătățită

WebOS 22 aduce experiența de vizionare cât mai aproape de realitate pe noile televizoare LG și oferă un nivel ridicat de personalizare a experienței de vizionare. Utilizatorii pot crea profiluri și pot configura accesul rapid la serviciile de streaming preferate, pot primi recomandări de conținut personalizate bazate pe istoricul vizionărilor și pot primi alerte în timp real.

NFC Magic Tap poate fi folosit și pentru a partaja ecranul unui dispozitiv mobil pe un televizor LG. De asemenea, conținutul poate fi partajat de la un televizor la altul în aceeași locuință, folosind Room to Room Share, care permite vizualizarea conținutului prin cablu sau prin satelit pe un televizor Wi-fi fără un set-top-box suplimentar. În plus, Always Ready transformă televizorul LG într-un media display care poate afișa imagini sau reda muzică atunci când nu este utilizat.

Calitate impresionantă a imaginii

Panourile care se regăsesc pe modelele din gama OLED 2022 au fost certificate de InterTek pentru fidelitate a culorilor 100% și volum de culoare 100%. În plus, televizoarele LG OLED sunt unice prin capacitatea lor de a reda fidel culorile din conținutul sursă original, indiferent cât de luminoase sau de întunecate sunt imaginile7 și sunt primele din lume care îndeplinesc cerințele Eyesafe de emisie scăzută de lumină albastră.

lg2

Experiență inegalabilă de gaming

Televizoarele LG OLED au făcut de multe ori de-a lungul timpului primii pași pentru experiența de gaming: primul televizor OLED cu suport NVIDIA G-SYNC și primul televizor OLED 8K care a oferit gaming 8K cu plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX 30. Cu timpul de răspuns de 1 milisecundă, input lag redus și până la patru porturi HDMI care acceptă mai multe funcții HDMI 2.1, nu este surprinzător faptul că LG OLED este alegerea ideală pentru fanii jocurilor pe consolă și PC. Cu suport pentru NVIDIA GeForce NOW și Google Stadia, gamerii pot deschide orice titlu doar conectând un controler compatibil, iar noul mod Dark Room ajustează luminozitatea ecranului pentru o experiență de joc mai bună în condiții întunecate.

LG QNED Mini LED

LG a dezvăluit, de asemenea, o linie extinsă de televizoare QNED pentru 2022. Cu tehnologia LG Quantum Dot NanoCell, noua gamă oferă o reproducere fidelă a culorilor cu un volum de culoare de 100% și un contrast uimitor, mulțumită tehnologiei Precision Dimming Technology de la LG. Toate modelele începând cu seria QNED90 sunt certificate pentru o acuratețe de 100% a culorii, astfel încât calitatea înaltă a imaginii să fie aceeași indiferent de unghiul de vizualizare.

În România, televizoarele LG din gama 2022 sunt disponibile la retailerii specializați începând cu luna mai.