07 iun. 2022 | 17:25

Legea importantă pentru toți șoferii români, reglementată: acordarea despăgubirilor pentru victimele accidentelor rutiere

ACTUALITATE
Legea importantă pentru toți șoferii români, reglementată: acordarea despăgubirilor pentru victimele accidentelor rutiere

La aproape cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii 132/2017, Ministerul Sănătății și ASF au lansat proiectul de ordin care reglementează punctajele aferente fiecărui tip de leziune traumatică, suferită de victimă în urma accidentării rutiere şi metodologia de obţinere a punctajului total al victimei accidentului rutier.

Scopul principal al proiectului de ordin de la MS este stabilirea punctajul traumatologic în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății persoanelor în urma producerii accidentelor auto.

Calculul punctajului traumatologic se va face, contra cost, la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului RCA, a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România sau a Fondului de Garantare a Asiguraților, de către medici experți evaluatori.

Medicii experți evaluatori sunt, de fapt, medici specialiști sau primari de medicină legală, medici specialiști sau primari de expertiză medicală a capacității de muncă sau medicii care au absolvit cursul postuniversitar de „Evaluare prejudiciu corporal în cazul unor traumatisme asociate incidentelor de trafic rutier”.

Cum este efectuat calculul

Pentru calculul punctajului traumatologic, victimele vor fi examinate clinic, în cadrul evaluării fiind verificate acuzele prezentate, documentele doveditoare și identificate aspectele clinice și paraclinice, morfologice și funcționale care au legătură cu accidentul rutier.

Severitatea leziunilor traumatice va fi stabilită ținând cont de trei parametri distincți:

  • leziunea traumatică inițială;
  • complicațiile post-traumatice – acele complicații imediate și/sau acute sau cronice care beneficiază de recuperare terapeutică;
  • consecințele post-traumatice permanente – acele complicații cu caracter permanent care nu se mai pot vindeca și care pot genera consecințe posttraumatice severe sau invaliditate.

Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se vor stabili pe baza punctajului traumatologic prevăzut în proiect, prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor. Adică un scor va avea, de exemplu, o vânătaie și altul, mult mai mare, o arsură gravă, pe o suprafață întinsă, ori o fractură sau chiar amputație a unui membru.

Potrivit Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii se realizează atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească.

Aceeași lege stabilește, totodată, că valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe țară de la data producerii accidentului, iar despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.