La noi, ca la nimeni: riști să plătești lună de lună alt preț la energie, dacă ai un consum mare. Cum se explică anomalia

La noi, ca la nimeni: riști să plătești lună de lună alt preț la energie, dacă ai un consum mare. Cum se explică anomalia

După cum știm deja, de la 1 aprilie au intrat în vigoare noi măsuri de sprijin pentru plata facturilor, care vor rămâne în vigoare un an de zile. Din nefericire, tot un an ar putea să suporte variații de preț, de la o lună la alta, românii care nu se încadrează în limita de plafonare.

Pentru a înțelege această anomalie, trebuie să pornim de la măsurile care au intrat în vigoare, de la 1 aprilie, pentru consumatorii casnici de energie electrică. Astfel, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:

-maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este mai mic sau egal cu 100 KWh
-maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv
-maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

Acum vine partea grea și greu de priceput

Conform unei analize economica.net, ceea ce am prezentat mai sus e știut de toți românii, însă nu foarte cunoscut este faptul că „acel consum nu va fi cel înregistrat din acest an, pentru a primi prețul plafonat, ci cel mediu de anul trecut.

Și acum să încercăm să răspundem la întrebarea: ce se va întâmpla cu clienții – mai puțini, e drept – care au consumat anul trecut, în medie, mai mult de 300 kWh/lunar? În primul rând, pentru ei nu există plafon de preț, deci vor plăti prețul întreg din contract (…)

Ce era mai greu de intuit este următorul lucru: prețul plătit de ei poate varia în fiecare lună, indiferent dacă ei au deja încheiat un contract cu preț fix cu furnizorul lor. Și nu, nu furnizorul este de vină pentru acest lucru”.

Totuși, trebuie notat că „dacă clientul va dori să nu aibă această incertitudine și să meargă, ca și până acum, pe un contract cu preț fix asumat de furnizorul lui timp de un an, va trebui să ceară el asta furnizorului. Furnizorul nu mai poate oferi el această certitudine”.

Citește și: