Încă un gigant își trimite angajații acasă: munca remote, tendința viitorului

Încă un gigant își trimite angajații acasă: munca remote, tendința viitorului

Unele companii au început deja să le solicite angajaților să renunțe la munca remote și să vină la birou de câteva ori pe săptămână, acum că majoritatea oamenilor au fost vaccinați împotriva COVID-19. Totuși, există și reversul medaliei.

Ba chiar, unele dintre ele s-au obișnuit atât de mult cu acest sistem de muncă încât au anunțat că vor permanentiza practica.

CEO-ul Airbnb, Brian Chesky, și-a informat angajații, într-o circulară, că au opțiunea de a lucra de la distanță pentru totdeauna. Așadar, cei care nu vor mai dori să lucreze niciodată de la birou, vor putea să rămână acasă și să-și execute sarcinile de lucru de acolo.

Munca remote, soluția optimă pentru companie, dar și pentru angajați

„Vrem să angajăm și să reținem cei mai buni oameni din lume. Dacă ne-am limita munca în birourilor noastre, am fi într-un dezavantaj semnificativ. Cei mai buni oameni trăiesc peste tot, nu concentrați într-unul singur. Și prin recrutarea dintr-un set divers de comunități, vom deveni o companie diversă”, a declarat acesta.

CEO-ul Airbnb a mai menționată că, în ultima vreme, compania și-a revenit rapid datorită oamenilor care au optat pentru munca remote, demonstrând că lumea este acum mai deschisă la aranjamente flexibile de lucru. Aparent, în a doua jumătate a anului 2021, 20 la sută din nopțile rezervate pe site-ul său au fost pentru sejururi mai mari de o lună, ceea ce, evident, a ajutat.

Airbnb va plăti angajaților salarii bune, indiferent de țara în care aleg să lucreze. Mai mult, gigantul va implementa niveluri de plată în funcție de țară, atât pentru salariu, cât și pentru capitaluri proprii, începând din iunie, astfel încât cei care sunt plătiți mai puțin în funcție de locația lor ar putea câștiga, în curând, mai mult.

În timp ce angajații trebuie să își asigure propria documentație legală de lucru, compania colaborează cu autoritățile locale pentru a ușura procesul.

Ca o comparație, angajații Google și Apple revin treptat la birou și acum li se cere să lucreze câteva zile pe săptămână direct de la sediu.

Citește și: