Guvernul s-a răzgândit: cum te bagă anul acesta la cheltuială

Guvernul s-a răzgândit: cum te bagă anul acesta la cheltuială

Prima lună din noul an vine cu o veste nu tocmai bună pentru români. Autoritățile de la noi s-au răzgândit și au tăiat drastic bugetul pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Din acest motiv, puțini români își vor putea face succesiunea gratuit, în 2022.

Mai exact, banii Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară ajung doar pentru 6.000 de beneficiari de-a lungul anului nou.

Vorbim despre un buget redus doar la 1,5 milioane de lei și dedicat decontării dezbaterilor succesorale pentru moștenitorii care au trecut prin procesul de cadastrare.

Ia-ți gândul de la ajutorul de la stat

În acest context, iată cum a găsit statul român o nouă modalitate de a te băga la cheltuială, în 2022, dacă nu te vei putea număra printre cei 6.000 de norocoși.

Pentru face demersuri în vederea obținerii acestui sprijin important, trebuie să știi care sunt criteriile pe care statul le impune doritorilor.

„Persoanele care pot obține succesiunea gratuit sunt cele care au proprietăți în localitățile în care s-a finalizat procesul de cadastrare derulat prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Proprietarii a 4,7 milioane de imobile, pentru care s-a finalizat procesul de cadastrare prin acest program, pot obține gratuit actele de moștenitor dacă se află într-o situație de succesiune. Aceste persoane scapă de plata unor onorarii care depășesc deseori 1.000 de lei/succesiune, în funcție de valoarea imobilelor moștenite”, explică profit.ro.

De asemenea, sursa citată informează că, pentru a intra în posesia ajutorului, e necesar să urmezi anumiți pași și o anumită procedură. Primul dintre acestea constă în sesizarea de către oficiile teritoriale a Camerelor Notarilor Publici în a căror rază teritorială defuncții și-au avut ultimul domiciliu. Urmează verificarea de către Camera Notarilor Publici în Registrul de evidență a procedurilor succesorale în vederea repartizării unui notar public din cadrul acesteia, potrivit procedurii stabilite de către președintele Camerei. În continuare, are loc înregistrarea dezbaterii procedurii succesorale în evidențele biroului notarului public și stabilirea termenului de dezbatere a succesiunii.

Procedura se finalizează cu întocmirea/eliberarea certificatului de moștenitor de către notarul public și înaintarea acestuia împreună cu factura privind onorariul notarial oficiului teritorial în a cărui rază teritorială se află imobilele în vederea înscrierii în cartea funciară a certificatului de moștenitor și achitării onorariului notarial în cuantum de 250/autorul succesiunii.