Golful spectaculos din stațiunea Jupiter, locul unde te poți bucura liniștit de mare, dacă nu știi să înoți

Golful spectaculos din stațiunea Jupiter, locul unde te poți bucura liniștit de mare, dacă nu știi să înoți

În cazul în care nu știi să înoți sau, în funcție de caz, îți e frică de apă, poate că n-ar fi rău ca, vara aceasta, să dai o fugă la Jupiter.

Acolo vei găsi cel mai mare și mai spectaculos golf de pe litoralul Mării Negre, de la noi din țară, în același timp locul ideal pentru toți cei cărora nu prea le place să experiementeze adrenalina, atunci când merg în stațiunile de la mare.

Golful de la Marea Neagră, emblema stațiunii Jupiter

Ce-i drept, atunci când vine vorba despre litoralul românesc, există, în acest moment, o sumedenie de controverse. Cu toate astea, ele nu sunt legate de frumusețea malului mării, în orice stațiune de la noi din țară, ci de prețurile practicate de hotelieri și de comercianții de aici.

Chiar și așa, dincolo de „scandalul verii”, poate că n-ar fi rău să ne amintim că Marea Neagră ne oferă destule locuri pe care le putem vedea și pe care, dacă suntem pasionați de acest domeniu, le putem fotografia. Firește, putem să zăbovim aici și câteva momente, întru relaxare.

Jupiter este denumită cea mai verde stațiune din sudul litoralului, iar asta pe bună dreptate. În plus, aici vei găsi unul dintre cel mai frumos golf, acesta fiind, deopotrivă, și cel mai mare.

În mod evident, dacă vrei să-ți petreci vacanța pe litoralul românesc, vara aceasta, poate ar trebui să iei în considerare și această stațiune, mai ales dacă vrei liniște și un peisaj pe care nu-l mai vezi în multe locuri de pe malul Mării Negre, situate la noi în țară.

Trebuie menționat că un golf asemănător, cu toate că mult mai mic, însă la fel de frumos, se află și în stațiunea 2 Mai, de lângă Vama Veche.

Micul Golf, pentru că așa se numește cel din 2 Mai, este un adevărat rai pentru cei care își doresc liniște și care vor, de asemenea, să petreacă câteva momente în compania plaselor de pescari și a bărcilor care plutesc în imediata apropiere.