Gigantul Glovo, lovit din plin: amendă de 79 de milioane de euro pentru compania de livrări

Gigantul Glovo, lovit din plin: amendă de 79 de milioane de euro pentru compania de livrări

Glovo este unul dintre cei mai importanți livratori din Europa, dar tocmai a primit o lovitură financiară foarte dureroasă din cauza practicilor sale referitoare la legislația muncii. Practic, compania a fost sancționată pentru modul în care își tratează ”angajații”.

Glovo a fost amendată de către autoritățile spaniole cu 79 de milioane de euro pentru încălcarea legislației muncii. Ca referință, în Spania, Glovo activează sub umbrela firmei Deliveroo Hero. Vestea a fost confirmată de către ministrul Muncii, Yolanda Diaz, conform Reuters.

Cum s-a ajuns la amenda fabuloasă

Încă din luna mai a acestui an, Guvernul de la Madrid a stabilit că toate companiile care livrează mâncare în Spania trebuie să-și transforme curierii în angajați cu carte de muncă, iar pentru asta au la dispoziție trei luni. La nivel european, aceasta a fost una dintre primele legi care a reglementat drepturile muncitorilor din economia informală sau gig-economy.

La scurt timp după publicarea legii, Glovo a anunțat că va contestat decizia. Ministrul spaniol al Muncii a venit cu precizarea că gigantul nu a contribuit la asigurările sociale, ci a făcut alte plăți în perioada 2018 – 2021, deoarece nu i-a angajat pe livratorii săi cu contracte oficiale.

„Glovo a încălcat drepturile fundamentale ale angajaţilor şi a obstrucţionat investigaţia. Din acest motiv a fost impusă amenda şi îi vom face să respecte legea”, le-a spus Diaz jurnaliştilor.

În teorie, acest efort legislativ s-a făcut în urma unei investigații de amploare, pe parcursul căreia, Glovo a dat asigurări că a colaborat pe deplin cu autoritățile spaniole. Din păcate, acel efort se pare că nu a fost suficient pentru a descuraja modificările la legislația muncii din teritoriu. În final, amenda a fost acordată pentru că Glovo a refuzat să încheie contracte de muncă cu peste 10.600 de livratori din Barcelona și Valencia, după ce a intrat în vigoare noua legislație din domeniul muncii.