28 iul. 2022 | 17:20

Fost ministru al Apărării, luat cu ambulanța. Cum se simte Mircea Dușa după ce a leșinat

ULTIMA ORĂ
Fost ministru al Apărării, luat cu ambulanța. Cum se simte Mircea Dușa după ce a leșinat

Fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa, a leșinat, miercuri, din cauza căldurii. Oficialul român îl însoțea pe Mircea Geoană la o întâlnire cu militarii Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii” din Târgu Mureş. Dușa a fost luat cu salvarea și transportat la spital. Al doilea om din NATO a oferit mai multe detalii.

Fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa, a leșinat

Update 28 iulie, ora 17:20. Mircea Dușa a fost dus la spital, după ce a leșinat în timpul unui eveniment. El a fost internat pe secția neurochirurgie de la spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Medicii au transmis că starea de sănătate a acestuia este bună în acest moment

Fostul ministru al Apărării rămâne în continuare internat, pentru că medicii vor să facă și alte investigaţii.

Știre inițială: Mircea Dușa (67 de ani), fost ministru al Apărării, a leșinat la întâlnirea cu militarii Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii” din Târgu Mureş, din cauza călduriie extreme. La evenimentul militar participa și Mircea Geoană (NATO).

Fostul ministru al Apărării, Mircea Duşa, a fost luat cu salvarea, miercuri, după ce i s-a făcut rău. Oficialul român se afla împreună cu Mircea Geoană la o întâlnirte oficială, când a leșinat. A fost chemată o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Mureş.

Oficialul era cu Mircea Geoană la o întâlnire oficială

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a ajuns la ora 11, la sediul Batalionului 51 Operații Speciale „Vulturii” (Târgu Mureș), însoțit de fostul ministru al Apărării și ex-prefect de Mureș, Mircea Dușa, și de rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei.

„L-am văzut pe bunul meu prieten, Mircea Duşa, fostul ministru al Apărării, care a fost cu noi în această vizită, ieşind din sala de prezentare. După aceea, domnul rector Azamfirei ne-a informat că a avut un incident medical se pare destul de serios şi am asistat cu toţii la plecarea ambulanţei care l-a dus… Sper eu, din toată inima, să depăşească acest moment greu. Pur şi simplu ne-a luat pe toţi prin surprindere şi îi urăm lui Mircea sănătate şi recuperare grabnică”, a precizat Geoană.

Starea lui Mircea Dușa este stabilă, anunță Antena 3.

Ce a făcut al doilea om din NATO la Târgu-Mureș

Mircea Geoană s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii conducerii Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale şi cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operaţii Speciale „Vulturii”, cu care a discutat despre capabilităţile Forţelor pentru Operaţii Speciale. De asemenea, Secretarului General adjunct al NATO i-au fost prezentate standuri cu armament, echipamente şi tehnică militară, precum şi un moment tactic specific Forţelor pentru Operaţii Speciale.