Firmele românești, băgate în faliment de facturile uriașe: patronii pun lacătul pe ușă, au ajuns la fundul sacului

Firmele românești, băgate în faliment de facturile uriașe: patronii pun lacătul pe ușă, au ajuns la fundul sacului

Criza energetică riscă să bage numeroase firme în faliment, dacă factorii de decizie din Guvern nu vor modifica legislația privind compensarea pentru facturi.

Foarte expuse ar fi, de exemplu, companiile din industria mobilei. Pe lângă faptul că managerii din acest sector economic trebuie să suporte prețurile mari la facturi, la fel ca toți ceilalți oameni de afaceri, peste ei a mai venit un necaz. Lemnul s-a scumpit semnificativ!

Patronii sunt disperați și simt deja că falimentul le bate la ușă

Dacă nu se vor lua măsuri, multe firme vor fi nevoite să închidă, patronii spun că nu le rămâne altă soluție, decât să pună lacătul pe ușă.

„IMM-urile nu pot beneficia de această plafonare (a prețului la energia electrică – n.red.) pentru că nu se mai încadrează în ajutorul de minimis de 200.000 de euro, pe o perioadă de trei ani.

Firmele acestea au beneficiat în perioada pandemiei, în 2020-2021, de sprijin pentru plata ajutorului de șomaj tehnic, au participat la târguri și și-au achiziționat utilaje și acum își dau seama că nu se mai încadrează în ajutorul de minimis. S-a făcut o mare greșeală în ordonanța aceasta (118/2021 – n.red.) în care se spune că plafonarea se face ca beneficiari ai ajutorului de minimis.

Trebuia să se facă ca ajutor de stat, că este o perioadă de criză. Probabil că a fost mai ușor așa, pentru că nu a mai fost necesar să notifice Comisia Europeană, dar nu s-au gândit la ce efect va avea.

Nu este o problemă doar pentru industria mobilei, este pentru toate IMM-urile”, a explicat pentru Economica.net Aurica Sereny, președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

Orizontul de timp pentru care firmele anticipează colapsul este unul foarte redus. Conform liderului APMR, în cel mult două-trei luni vom vedea cum IMM-urile se prăbușesc efectiv din cauza acest crize suprapuse ce nu le mai oferă nicio posibilitate de redresare.

Singura soluție poate veni de la Guvern. Actuala coaliție ar putea să modifice legislația, astfel încât companiile ce ajung într-o astfel de situație să poată să beneficieze în continuare de ajutor.