Februarie, luna oficială a iubirii: de la Valentine’s Day la Dragobete. Sentimentul care ar trebui să fie sărbătorit tot anul, nu doar acum

Februarie, luna oficială a iubirii: de la Valentine's Day la Dragobete. Sentimentul care ar trebui să fie sărbătorit tot anul, nu doar acum

Februarie este considerată, de ceva vreme, luna iubirii. Cu două sărbători (Valentine’s Day și Dragobete) care elogiază cel mai nobil sentiment din lume, nici nu avea cum să fie numită altfel. În a doua lună din an, îndrăgostiții din lumea întreagă încearcă să-și amintească de ce iubesc, străduindu-se, deopotrivă, să demonstreze acest lucru în fața întregii planete. Or, cel puțin, asta e impresia generală.

Firește, ca oricare alt om de pe acest Pământ, m-am gândit, de o sumedenie de ori, ce e dragostea. De vreme ce unii spun că e doar o reacție chimică, alții afirmă că are la bază un fundament mistic, străin de orice știință din lume. N-am să dezbat cine are dreptate în acest „război” al ipotezelor, de vreme ce nu sunt nici om de știință și nici cititor în stele sau tarot. Indiferent ce ar fi, dragostea poate fi frumoasă dacă e sinceră și, mai ales, reciprocă. Acest sentiment ar trebui însoțit, spun unii, de altruism, în formă accentuată.

Ca să fiu totalmente sinceră, altruismul într-o relație de iubire mi s-a părut mereu o utopie generalizată și mult prea „mainstream”. Dragostea înseamnă, prin definiție, egoism. De ce iubești? Ca să fii iubit. Cu alte cuvinte, e un schimb de sentimente, de stări, de fericire. O dragoste neîmpărtășită va duce, în 99,99% dintre cazuri la nefericire și la eșec sufletesc – nu am întâlnit încă omul care să prefere astfel de consecințe.

Vorbesc, în acest caz, despre un egoism care ar trebui experimentat cu moderație și, absolut evident, doar în scopul expus mai sus. Iar dacă el este însoțit de reciprocitate, adică mecanismul prin care dăm înapoi celui sau celei de lângă noi această fericire cu care, la rândul nostru, ne hrănim sufletul, rezultatul nu are cum să fie decât unul bun.

Valentine’s Day versus Dragobete

Trăim într-o Românie căreia îi place să se distreze. Cu cât mai multe sărbători, cu atât mai bine. Iar ăsta nu este deloc un lucru rău. Așadar, la un moment dat, românii au ales să se „dea cu americanii” și au adoptat, de bună voie și nesiliți de nimeni, Valentine’s Day, o sărbătoare importată, în cadrul căreia au ales să-și strige iubirea în gura mare, astfel încât să știe toată lumea ce fericiți sunt ei în relația pe care o au.

Auzind una ca asta, pasionații de „patriotism exacerbat” au reacționat, s-au revoltat, și au scos de la naftalină Dragobetele, cele pe care nu le sărbătorea mai nimeni, în ultima vreme. Nu înainte de Valentine’s Day, cel puțin. Pe sistemul: „dar ce? noi nu putem?”.

De putut, putem, nu contest. Doar că avem probleme grave cu voința, dar și cu „capra vecinului”. Altfel nu-mi explic cum de a fost nevoie de o sărbătoare „americană” pentru a ne da seama că o avem și noi pe a noastră. De știut, mai știau bătrânii despre ea, doar că noi, tinerii, o ignoram cu desăvârșire.

Ulterior, au început să fie sărbătorite amândoua. Până la urmă, două sărbători sunt mai bune ca una singură sau, în cel mai trist și neromantic caz, decât niciuna.

Firește, există și în ziua de azi contestatari înverșunați ai Valentine’s Day care, în dorința de a „respira” românește, aproape dacic, se poziționează drept „anti”. E dreptul lor, până la urmă. Așa cum e și dreptul celor care aleg să-și manifeste iubirea pe 14 februarie, de altfel. Trăim într-o lume liberă în care ar trebui să avem voie să facem ce dorim, atât timp cât nu lezăm drepturile și libertățile altor oameni. Iar o sărbătoare nu va reuși niciodată să știrbească din libertatea nimănui.

Cu alte cuvinte, dacă vrei să sărbătorești, n-ai decât să faci asta. Iar dacă, dimpotrivă, nu-ți dorești să sărbătorești, nu o face, dar lasă-i pe ceilalți să o facă. Poate că trebuie menționat că această părere vine din partea cuiva care nu a sărbătorit niciodată Valentine’s Day, dar nici nu s-a opus atunci când alții au făcut-o.

Ce se întâmplă din martie cu îndrăgostiții

În câteva dintre cazuri (cele fericite), martie poate fi și ea o lună a iubirii, așa cum pot fi și toate celalte ale anului. În cele mai multe dintre ele, lucrul acesta nu se întâmplă, însă. Probabil ați mai citit în mii de alte locuri următoarea frază: iubește-l/iubește-o tot anul, nu numai în luna iubirii. Iată ceva cu care, deși duhnește a clișeu, sunt de acord sută la sută.

Nu o singură dată mi s-a întâmplat să observ cupluri care, în această perioadă, mimează iubirea eternă, totul ca, odată ajunși acasă de la party sau cina romantică, să-și continue programul de zi cu zi, cel presărat cu certuri și, de ce nu, poate chiar și cu bătăi.

În mod cert, pentru mine nu are nicio importanță dacă de Valentine’s Day sau Dragobete îi cumperi 101 din cei mai frumoși și rari tradafiri, dacă în restul anului îi aplici 101 dintre cele mai intense și pasionale vânătăi. Același lucru îl pot spune și despre abuzul psihic care, adesea, este la fel de grav ca cel psihic.

O relație, în zilele noastre, nu este ușor de ținut în frâu. Există tentații, ușurința de a găsi, la un click distanță, pe altcineva: toate acestea ne fac să apreciem mai puțin ceea ce avem lângă noi. Cu toate astea, există o vorbă din bătrâni: când ceva se strică, e mai ieftin (pentru suflet, de data aceasta) să repari, în loc să înlocuiești. Evident, tot ce am zis acum are o limită, întrucât, la un moment dat, oricât ai încerca să repari ceva, nu vei reuși să readuci acele sentimente la stadiul inițial, cel de „garanție” – mai ales dacă relația ta e presărată cu 101 vânătăi pasionale.

Cred cu toată tăria că, dincolo de dragoste, respectul pentru iubitul, iubita, soțul sau soția, ar trebui să primeze și, mai ales, să fie reciproc. Dacă acest element primordial vă va guverna relația, toate celelalte pot fi reparate, chiar și „reîndrăgosteala”. Oricât de imposibilă ar putea părea această ipoteză, ea e realizabilă, dacă ne străduim un pic. Pentru că, în definitiv, suntem doar atât de fericiți pe cât sunt partenerii/partenerele noastre, iar împreună putem dezvolta „super-fericirea”.

Sau așa cum spunea Yoko Ono, „A dream you dream alone is only a dream. A dream you dream together is reality” – în traducere liberă: „Un vis visat de unul singur e doar un vis. Un vis visat împreună devine realitate”.

Citește și: