19 oct. 2022 | 09:55

Efectele nocive ale supărării, asupra corpului tău: ce se întâmplă cu tine, în ani

ACTUALITATE
Efectele nocive ale supărării, asupra corpului tău: ce se întâmplă cu tine, în ani

Oamenii de știință din întreaga lume încearcă să folosească inteligența artificială pentru a crea un nou tip de „ceas” care îți poate măsura adevărata vârstă biologică.

O încercare recentă a adăugat factori psihologici la acest amestec și a făcut câteva predicții interesante. Testele inițiale sugerează că impactul bolilor mintale ar putea, uneori, să-l depășească pe cel al obiceiurilor uzuale, inclusiv fumatul. Vârsta cronologică se bazează pe câți ani ai, însă nu mereu rămâne constantă.

Măsurând aspectele sănătății fizice, cum ar fi microbiomul intestinal sau markerii de inflamație din sânge, cercetătorii speră să prezică într-o zi cât de „tânăr” sau „bătrân” este cineva, de fapt.

În 2021, un studiu derulat pe câteva zeci de ani, pe 2,3 milioane de neozeelandezi, a descoperit o asociere puternică între tulburările mintale și debutul bolilor fizice și deces. Un alt studiu, realizat în același an, a constatat că sănătatea mintală se asociază cu îmbătrânirea accelerată.

Cum ajută inteligența artficială, în acest caz

Luând în calcul aceste constatări, cercetătorii din Statele Unite și Hong Kong au conceput un algoritm AI pentru a afla mai multe detalii. Ei au instruit algoritmul folosind datele de la aproape 5.000 de adulți sănătoși, care includ participanți de 45 de ani sau mai în vârstă, apoi l-au testat pe datele obținute de la alte 7.000 de persoane.

În cele din urmă, autorii au descoperit că factorii psihologici, cum ar fi sentimentul de nefericire sau de singurătate, se adaugă la vârsta biologică a unei persoane cu până la 1,65 ani. Efectul a depășit alte caracteristici demografice individuale, inclusiv sexul biologic, zona în care individul locuiește, starea civilă sau dacă este, sau nu, fumător.

„Concluzionam că această componentă psihologică nu trebuie ignorată în studiile privind îmbătrânirea datorită impactului său semnificativ asupra vârstei biologice”, au scris autorii.

Cu alte cuvinte, supărarea poate să te îmbătrânească mai mult decât orice altceva pe această lume.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele