Doi români, soț și soție, găsiți împușcați în propria casă. Autoritățile au început o anchetă

Doi români, soț și soție, găsiți împușcați în propria casă. Autoritățile au început o anchetă

Descoperire cutremurătoare, duminică în localitatea Sărmaș, din Harghita. Un cuplu, soț și soție, a fost găsit fără suflare în locuință. Cei doi aveau leziuni provocate prin împușcare.

Doi soți, descoperiți morți în propria locuință, la Harghita. Anunțul făcut de autorități

Lângă victime a fost găsit un pistol, spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, Dan Gîlcescu.

„Ieri, în 1 mai 2022, în jurul orei 9,15, Poliţia municipiului Topliţa a fost sesizată pe 112, cu privire la faptul că în localitatea Sărmaş au fost identificate într-o locuinţă două cadavre, soţ, soţie, prezentând semne de împuşcare.

S-a înregistrat dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita pentru omor. Cercetările sunt coordonate de un procuror de caz din cadrul Parchetului, se fac investigaţii.

Urmează ca în urma efectuării autopsiei şi a probelor administrate să se observe dacă, într-adevăr, e vorba de omor sau sinucidere, în contextul în care lângă unul dintre cadavre a fost găsit şi un pistol”, a precizat, pentru Agerpres, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu.

Potrivit informațiilor, soțul avea vârsta de 61 ani, iar soţia sa avea 58 ani, cuplul având doi copii. Ancheta este încă în desfășurare. În funcție de rapoartele medico-legale se va stabili cu exactitate cauza morții.

Copil de un an, găsit fără suflare într-un pârâu

Tot ieri, un copil în vârstă de un an şi două luni, pe care părinții îl declaraseră dispărut la poliție, a fost găsit mort într-un pârâu, la nici 500 de metri de casă, în comuna Fruntişeni din Vaslui.

Incidentul tragic a avut duminică seară în localitatea Fruntișeni. Dispariția copilului a fost anunțată de părinți, la 112. Forțele de ordine au instituit o operațiune de căutare , iar la fața locului au ajuns și două ambulanțe ale SAJ Vaslui.

Minorul a fost găsit în proximitatea casei, sub un pod, într-un pârâu. Băiatul era cu fața în apă, fără semne vitale. S-au efectuat manevrele de resuscitare peste o oră, fără rezultat favorabil, anunță reprezentanții Serviciului de Ambulanță.

Părinții au susținut că au realizat dispariția celui mic în jurul orei 17.30. Inițial, băiatul a fost căutat de rude și ulterior au fost alertate autoritățile. Copilul a fost găsit de salvatori în jurul orei 20.50.

 

Citește și:
Etichete: