Dispar meserii importante din România, toți angajatorii trebuie să știe: cu ce sunt înlocuite

Dispar meserii importante din România, toți angajatorii trebuie să știe: cu ce sunt înlocuite

Dacă ți-ai dorit vreodată să te angajezi ca auditor de securitate cibernetică, până acum, era imposibil. Din fericire, pe lângă o serie stufoasă de meserii care au fost desființate de către autoritățile române, au fost introduse și câteva noi.

La intervale regulate de timp, autoritățile române actualizează nomenclatorul ocupațiilor din România. Documentul cu pricina definește meseriile în care se pot angaja persoanele care vor să activeze pe teritoriul țării noastre. Această situație reprezintă și un prilej unic de a-ți aduce aminte ce meserii au existat vreodată, deși sunt absolut inutile în 2022. Nu de alta, dar un inspector de telegrame pare de domeniul fantasticului la ora actuală.

Meserii noi, în România

Conform datelor desprinse dintr-un comunicat al Camerei Deputaților, liberalul George Tuță s-a implicat  în procesul de modernizare a nomenclatorului “Clasificarea ocupațiilor din România – COR”. Oficialul a văzut această activitate ca o necesitate de adaptare a pieței muncii la nevoile pe care le au antreprenorii și angajații de pe piața autohtonă. Până la finele săptămânii, modificările vor fi publicate în Monitorul Oficial Ordinul pentru aprobarea Procedurii de actualizare a Clasificării Ocupațiilor din România și cel cu privire la modificarea și completarea COR.

Printre meseriile noi care și-au găsit loc în nomenclatorul ocupațiilor din România, se regăsesc auditor de securitate cibernetică, barman preparator de cafea (barista), manager de transformare digitală și specialist în reciclarea deșeurilor, conform news.ro.

Pe de altă parte, lista meseriilor care dispar de pe meleaguri mioritice este una semnificativ mai stufoasă și include: destrămător, ștanțator filme, operator truka, teletipist, telexist, inspector telegrame, tăietor garnituri de cadre, cașerator și șlefuitor de celuloid pentru carcase acordeoane, râșnitor smalț, formator tuburi spectrale, turnător valuri, scuturător, pieptănător, montator de lipit ace, pregătitor gogoși de mătase (filator), înnodător fire de mătase naturală, pâslitor, preparator ulei de copite.

”Toate ocupațiile din România trebuie să se reflecte în nomenclatorul «Clasificarea ocupațiilor din România – COR». Erau listate sute de ocupații, însă multe dintre ele nu mai există pe piața muncii. Le mulțumesc colegilor din Guvern care s-au implicat în acest proces de actualizare, dar și tuturor partenerilor de dialog care și-au adus contribuția. Vreau să îi felicit și pe cei care au reușit să transforme un demers birocratic într-un proces inovativ, prin care au reușit să eficientizeze procedura de actualizare a acestor ocupații ținând pasul cu modificările din piața muncii. De acum trebuie să ne concentrăm activ pe măsurile pe care le vom lua pentru meseriile viitorului. Este un proces activ, dinamic și permanent. 80% din meseriile viitorului (2030) nu au fost inventate încă și trebuie să fim pregătiți pentru ce urmează”, a declarat George Tuță.

Citește și: