De ce este nociv extremismul: ce spune istoria și ce am învățat noi din greșelile trecutului

De ce este nociv extremismul: ce spune istoria și ce am învățat noi din greșelile trecutului

Extremismul: acest cartof fierbinte al umanității, această cangrenă care, atunci când pare, în sfârșit, să se vindece, răsare nemilos din neant și distruge în urma ei totul, până ce nu mai rămâne pic de țesut sănătos în societate.

Din păcate, extremismul se instalează parșiv, mimând, într-o primă instanță, bunele intenții. Se suie cu boncancii pe inechitățile sociale, militează, convinge, învrăjbește, cucerește, totul ca, mai apoi, să facă prăpăd.

În mod evident, oameni care, la un moment dat, au crezut că respectiva doctrină va reprezenta salvarea lor, au toate șansele să pice pradă falsului salvator.

Aceste doctrine politice vor nega mereu, cu vehemență, componenta extremistă

În primele sale stadii de dezvoltare, orice doctrină ce duhnește a extremism va nega această componentă și se va instala înăuntrul unui glob de sticlă tapetat cu bannere naționaliste, religioase, unioniste, ori în spatele unor lozinci care acuză sărăcia și lipsa de corectitudine din societate, cea care îi vizează pe anumiți membri ai acesteia.

Așa cum era de așteptat, ținta unor astfel de grupări va fi mereu omul de rând, omul neșcolit, omul vulnerabil căruia i se dă impresia că, în lipsa lor, n-ar avea nicio altă speranță în viață. După cum bine știm, orice om, indiferent de coefiecientul său de inteligență, statutul său social sau nivelul de cultură deținut, are nevoie de speranță. Așa suntem noi construiți: să avem nevoie de un motiv pentru care să așteptăm, cu un oarecare entuziasm, ziua de mâine.

Psihologii știu asta și culmea, o știu și liderii partidelor extremiste.

N-am condamnat niciodată oamenii simpli pentru alegerile politice sau religioase pe care le-au făcut. Falsa speranță, dată de aceste grupuri foarte bine structurate, poate reprezenta singurul motiv de a trăi, pentru unii. Cu toate astea, am încercat, atunci când s-a putut, să explic de ce extremiștii îmbrăcați în costume de „oi” nu vor fi niciodată soluția. Recunosc, nu numai că nu am fost ascultată, ba chiar, pe alocuri, am riscat să fiu și înjurată, în pofida faptului că explicația mea a fost, de fiecare dată, una pertinentă și enunțată civilizat.

Chiar și așa, cu toate că nu-i condamn, n-are cum să nu mi se facă frică de ei și, mai apoi, milă de mine și de toți cei ca mine. În momentul în care extremismul va începe să-și arate colții și-și va construi măreața armată, formată din oamenii care nu au niciun alt scop în viață, în afara de a se închina la farisei politici sau chiar religioși, abia atunci vom putea să înțelegem ce revagii poate face subestimarea puterii anumitor indivizi, de a controla masele.

Ce-am învățat noi din istorie (despre extremism)

Istoria mai îndepărtată, ori chiar cea recentă, e plină de exemple care ne arată ce se întâmplă atunci când extremismul preia frâiele unei comunități, ori chiar pe cele ale unei țări. Ku Klux Klan, Holocaust, tratamente de conversie, „vrăjitoare” arse pe rug, persoane gay ucise în închisori (ori în piețe publice, cu pietre), comunism, femei obligate să nu avorteze (cu toate că au fost victimele unui viol), și așa mai departe – lista e lungă.

Cum spuneam anterior, exemplele există, sunt peste tot, însă, din păcate, nici măcar în epoca internetului, nimeni nu pare interesat să-și facă timp pentru lecții vitale. Și-apoi, știți voi cum se spune: o istorie uitată e condamnată să se repete.

Ceea ce, în mod inevitabil, se pare că se va întâmpla… mai devreme sau mai târziu. Judecând modul în care evoluează politica mondială, cu riscurile de a fi considerată exagerată, ori chiar paranoică, aș spune că termenul corect este „mai devreme”.

Ce-am învățat noi din istorie? Mi-e teamă că mai nimic. Cu fiecare generație care vine, omenirea pare să-și dea „reset”, astfel încât e înclinată să facă aceleași greșeli pe care le-au făcut și cei de dinainte.

E 2022, anul în care ar fi trebuit să ne apropiem de universul Star Trek, cel în care toți oamenii pământului se înțeleg între ei și nu se urăsc pe considerente ce țin de culoarea pielii, religie, orientare sexuală, naționalitate, etc.

E 2022 și în lume domnește, din nou, jăratecul care mocnește într-un vulcan de ură. Aproape c-ai putea să juri că cineva te-a luat, te-a așezat într-o mașină a timpului și te-a trimis înapoi în Europa de dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial. Te uiți în buzunar, îți găsești telefonul și realizezi că ești încă în timpurile noastre, cele în care ar trebuit să se schimbe ceva. Totul e la fel.

România și extremismul

Cu toate că nu România a fost zona zero a nazismului (ori a comunismului), țara noastră nu este, câtuși de puțin, străină de mișcările extremiste. Din nou, exact ca acum, și în perioadele de grea încercare, de dinaintea războiului, nivelul de școlarizare al oamenilor de pe teritoriul țării noastre era departe de cel care ar fi trebuit, în mod obișnuit, să fie. Să amestecăm acest aspect cu sărăcia curentă, iar rezultatul nu va putea fi decât unul singur: aderarea la o mișcare extremistă a omului simplu.

  • În vremuri apuse existau legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu, cei care îl ucideau în gara din Sinaia pe Ion Gheorghe Duca, în 1933.
  • În vremurile noastre există Diana Șoșoacă și, poate mai important decât atât, există partidul AUR, cel care s-a cocoțat în topul preferințelor românilor. Desigur, cei de la AUR nu au omorât pe nimeni. Refuz să afirm că o vor face vreodată, de vreme ce nu sunt ghicitor în stele. Cu toate astea, în ciuda faptului că nu mă pricep nici la stele și nici la tarot, nu-i greu de previzionat în ce direcție se îndreaptă doctrina lor politică.

Firește, să nu uităm nici de încercarea lor de intimidare a presei. Așa începe.

Haideți să facem o medie între ceea ce știm: la calcul vom adăuga Coaliția pentru Familie, atitudinea suporterilor lui George Simion și Noua Dreaptă (partid politic cu mare iubire pentru doctrina legionară a „căpitanului” Zelea Codreanu). Iar dacă în toată ciorba asta ideologică adăugăm și derapajele verbale ale unora dintre membrii acestui partid, inclusiv cele legate de „neimportanța” Holocaustului, ori chiar ura viscerală îndreptată împotriva cetățenilor de etnie maghiară sau împotriva comunității LGBTQ+, iese de-un molotov capabil să-l năucească chiar și pe Chuck Norris.

2024 va fi, fără dar și poate, un an interesant. Din nefericire, sunt slabe șanse (spre nule) ca, până atunci, să se inventeze vreun „leac” contra acestui fel de cangrenă ucigătoare de spirit.

Citește și: