Cutremur pe piața de capital. Cum a pierdut bursa noastră miliarde de lei din capitalizare

Cutremur pe piața de capital. Cum a pierdut bursa noastră miliarde de lei din capitalizare

Săptămâna care tocmai s-a încheiat nu fost deloc una favorabilă pieței noastre de capital. Cifrele oficiale indică faptul că bursa de la București a înregistrat pierderi semnificative.

Vorbim despre ștergerea a nu mai puțin de 5,119 miliarde de lei din capitalizare, ceea ce echivalează cu un procent de 2,37%. De asemenea, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat o scădere cu 46,75%, în comparație cu săptămâna anterioară.

Cifrele nu arată deloc bine, dar asistăm la un fenomen normal, în condițiile geopolitice sensibile

Cifrele publicate de Bursa de Valori București indică o evoluție foarte slabă pe perioada de referință, însă analiștii economici nu sunt surprinși de această situație, deoarece în contextul geopolitic dificil din prezent, pe piețele bursiere se resimte instabilitatea și volatilitatea.

Astfel, indicele principal al Bursei de Valori București – BET – a închis săptămâna la 12.715,96 puncte.

Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 121,395 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 227,977 milioane de lei, în perioada anterioară. Datele oficiale mai indică faptul că acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la București, generând tranzacții de 26,069 milioane de lei și o descreștere de preț cu 0,20%.

Un alt aspect important vizează capitalizarea bursieră. În perioada la care facem referință, aceasta a atins nivelul de 210,956 miliarde de lei în perioada 4 – 8 aprilie 2022. Prin comparație, i în săptămâna 28 martie – 1 aprilie 2022, capitalizarea bursieră se ridicase la 216,076 miliarde de lei.

Trebuie menționat că, deși avem în față aceste date nu prea favorabile, per ansamblu, atât în ultimii doi ani de pandemie cât și de la izbucnirea războiului în Ucraina, piața noastră de capital a demonstrat că este una dintre cele mai stabile din întreaga regiune.

„În cei doi ani de pandemie, am putut observă o tendința clară în ceea ce privește preferință financiară a populației care a ales să se orienteze tot mai mult către bursă pentru a putea lua parte la poveștile de succes ale companiilor românești, dar și pentru a limita erodarea puterii de cumpărare cauzată de o rată a ridicată inflației.

România se poziționează că un pol de stabilitate în regiune într-un context dominat de instabilitatea regională ridicată generată de conflictul armat din Ucraina.

Traversăm momente de îngrijorare atât în plan uman, cât și în plan economic. Pentru investitori, bursă locală a oferit în doi ani creșteri de 55% chiar și în condiții de volatilitate accentuată și a demonstrat că poate fi un pilon esențial pentru economiile românilor”, transmite Radu Hanga, Președinte BVB.

În aceeași ordine de idei, Adrian Tănase, CEO BVB, susține că „una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat la nivel individual și colectiv din această pandemie este că avem capacitatea să rezistăm șocurilor”.

„A devenit atât de important că fiecare român să-și diversifice economiile încât a avea astăzi un un cont de investiții este o chestiune esențială de siguranță financiară și peste 80.000 de români au înțeles că bursă locală reprezintă o alegere de încredere.

Pentru investitorii români este important să nu reacționeze emoțional cu economiile lor, ci să-și urmeze strategia investițională pe care și-au propus-o, în concordanță cu profilul lor de risc. Într-un context internațional marcat de volatilitate, o strategie de investiții orientată spre viitor va oferi mai multă claritate și siguranță”, a completat CEO-ul.

Citește și: