Cum vei simți, pe pielea ta, ce înseamnă războiul din Ucraina: toți românii de rând sunt vizați, mai ales dacă sunt săraci

Cum vei simți, pe pielea ta, ce înseamnă războiul din Ucraina: toți românii de rând sunt vizați, mai ales dacă sunt săraci

Persoanele cu venituri modeste, inclusiv din România, sunt vizate de efectele economice dure ale războiului care se desfășoară de mai bine de o săptămână la granițele țării noastre.

Analiștii economici ai uneia dintre cele mai prestigioase instituții internaționale, Banca Mondială, avertizează cu privire la consecințele financiare dezastruoase ale actualului conflict militar.

Ne așteaptă scumpiri, dar și o criză alimentară de proporții

Banca Mondială vorbește în termeni duri despre așteptările pe care le are de la perioada următoare, dacă situația conflictuală dintre Rusia și Ucraina nu încetează.

Vor veni noi valuri de scumpiri, spun specialiștii, care ne avertizează cu privire la faptul că nu exclus nici scenariul unei crize alimentare de proporții, din cauză că, atât Rusia, cât și Ucraina, sunt două țări deosebit de importante pentru industria alimentară globală.

Ambele state reprezintă 28,9% din exporturile globale de grâu, Ucraina este cel mai mare producător mondial de ulei de floarea-soarelui, iar Rusia ocupă cel de-al doilea loc în clasament. Exemplele de acest tip pot continua, însă ne putem da seama deja de impactul conflictului dintre cele două, în plan alimentar global.

Ucraina e între primii 10 producători mondiali de soia. Recolta rusă de grâu din iulie era estimată anterior a avea randamente bune la hectar, însă luptele din Ucraina pot afecta producția, în timp ce atât transportul unor cantități uriașe, cât și abilitatea de a face plăti și a opera cu scrisori de garanție pot pune probleme în aprovizionarea normală, arată o analiză XTB.

„Nu există nicio modalitate de a ne adapta suficient de repede la pierderea aprovizionării din Ucraina și Rusia, iar asta se adaugă la prețuri”, a declarat, vineri, președintele Băncii Mondiale, David Malpass, pentru BBC.

Din nefericire pentru noi toți, consecințele acestui conflict vor fi mai mari acum decât într-un alt moment istoric în care s-ar fi putut întâmpla, deoarece economia globală este deja sensibilizată puternic de criza pandemică și ar fi avut nevoie de timp pentru a-și reveni. Acum, redresarea economică globală este pusă sub semnul întrebării, spun analiștii.

„Războiul din Ucraina vine într-un moment prost pentru lume, deoarece inflația era deja în creștere”, a mai adăugat David Malpass.

Cel mai mult vor avea de suferit tot persoanele cu venituri mici, ca în orice altă criză economică preexistentă, mai subliniază aceștia.

Scumpirile deja se simt pe piață

Pe piață europeană, grâul a crescut cu 34%, de la 269,25 EUR/tonă în prima zi din februarie la 360,75 EUR/tonă miercuri la închidere, cu vârful chiar la 390 EUR. În cazul grâului tranzacționat futures în SUA, prețul a atins miercuri limita de variație ascendentă, la 10,56 dolari/busel (unitate de aprox. 35,24 de litri, sau 27,2 kg grâu, 25,47 kg porumb).

Pentru porumb, avansul a fost de la 253 la 355 EUR/tonă între 1 februarie și 2 martie, însemnând o apreciere de 40%. Creșterile sunt neobișnuit de puternice, cu variații rapide în interval foarte scurt de timp.

Experții se tem și de faptul că operațiunile militare ruse ar crește și mai mult prețurile alimentelor în țări precum Libia, Yemen și Liban, aprofundând criza alimentară din aceste țări.

Conflictul perturbă deja exporturile din porturile Marii Negre, care sunt folosite pentru a transporta cereale în Asia, Africa și Uniunea Europeană. Luni, Egiptul a fost nevoit să anuleze o licitație pentru procurarea grâului după ce a primit doar câteva oferte, și la prețuri foarte mari.