Cine n-a făcut bani până în 2022, nici nu mai face. Trebuie să ne obișnuim cu sărăcia, dacă nu ne-am umplut conturile până acum

Cine n-a făcut bani până în 2022, nici nu mai face. Trebuie să ne obișnuim cu sărăcia, dacă nu ne-am umplut conturile până acum

Vin vremuri din ce în ce mai dificile, iar povara financiara cea mai mare va fi resimțită de românii cei mai săraci, ca de obicei!

Dacă până acum nu ai reușit să dobândești o oarecare stabilitate financiară și să nu trăiești la limita sărăciei, de acum încolo șansele de a reuși acest lucru scad exponențial. De ce? Fiindcă perioada următoare va fi marcată de tot mai multe provocări de natură economică.

Până acum, crizele au fost „frecție”, față de ce urmează

Cele mai recente analize de pe piață indică faptul că încrederea în economie se prăbușește. Studiul Deloitte Private Equity (PE) Confidence Survey arată că 86% dintre participanţi se așteaptă la o deteriorare a condițiilor economice în lunile următoare. Cu alte cuvinte, greul de-abia acum ar urma să vină.

Indicele de încredere în economie a înregistrat o puternică depreciere, ne arată analiza, de la 149, în vara anului 2021, la 58, în vara anului 2022. Prin comparație, la debutul pandemiei de coronavirus, indicele se situa la 48.

Nici nu e de mirare faptul că există previziuni atât de negative, din moment ce instituții mari internaționale anunță că există pericolul apariției unei crize alimentare, unui vârf al inflației, unei acutizări a crizei energetice sau că ne-am afla cu un picior în recesiune, la nivel european.

Prin urmare, cu atât de mulți factori instabili în jur, e firesc ca economia să fie văzută cu scepticism, dar autorii studiului remarcă și unele aspecte pozitive, care țin, de exemplu, de firmele cu capital privat:

„Ne aflăm într-o fază dominată de cumpărători, arată studiul nostru. Faptul că multiplii de evaluare sunt în scădere face ca această perioadă să fie propice achiziţiilor. Cu toate acestea, firmele de capital privat rămân prudente, după cum deducem din creşterea ponderii celor care se vor concentra pe gestionarea portofoliului (43%), ceea ce sugerează o atitudine defensivă, în anticiparea unor dificultăţi. În prezent, inflaţia şi costul finanţării sunt unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă piaţa din Europa Centrală. În România, nu ne aşteptăm să vedem diferenţe faţă de restul regiunii, deşi cred cu tărie că ţara noastră este o destinaţie ideală pentru investiţiile pe care multe ţări din Vestul Europei sau chiar de pe alte continente intenţionează să le facă în viitorul apropiat”, a declarat Radu Dumitrescu, partener coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.