Cercetătorii chinezi se joacă cu natura și „reinventează” peștii: modificarea genetică care ar putea schimba industria piscicolă

Cercetătorii chinezi se joacă cu natura și „reinventează” peștii: modificarea genetică care ar putea schimba industria piscicolă

Cercetătorii chinezi pot să-și  treacă la „catastif” încă un mare succes științific: au „reinventat” peștii, cu scopul de a facilita consumul acestora.

O echipă de biologi din China a reușit ceea ce, până acum, se credea a fi imposibil. Ei au modificat o specie de pește, astfel încât aceasta să devină mult mai ușor de mâncat.

Știm cu toții: atunci când mâncăm pește, avem o mare problemă: oasele intramusculare. Nu numai că trebuie să pierdem timp pentru a le eliminăm, pe fiecare în parte, însă în cazul în care am ratat vreunul, există marea posibilitate să ne înecăm (uneori cu urmări destul de grave asupra sănătății).

Cercetătorii chinezi au rezolvat problema oaselor intramusculare, la pește

O echipă de cercetători de la Academia de Știinte pentru Piscicultură, din China, a reușit să creeze o specie nouă de caras, mult mai ușor de consumat. Acesteia îi lipsesc oasele intramusculare. Ei au apelat la tehnica editării genetice, iar rezultatele au fost, într-adevăr, cele așteptate.

Carasul (denumirea sa științifică este „carassius carassius”) este un peşte foarte iubit în China, întrucât are carnea fragedă, dar și foarte dulce. Cu toate astea, oasele sale intramusculare au reprezentat mereu o problemă, mai ales că vorbim despre niște oase extrem de fine și foarte greu de detectat cu ochiu liber, de cele mai multe ori.

Mai exact, cercetătorii au descoperit care este gena care face posibilă dezvoltarea oaselor intramusculare la această specie de pește. Studii au fost valabile pentru 1.600 de exemplare.

În mod evident, vorbim despre o mare descoperire, de vreme ce mâncărurile din pește sunt unele dintre cele mai apreciate, în lume, iar asta în ciuda dificultății pe care o intâmpinăm la consum, din pricina multelor oase prezente în corpul acestei ființe acvatice.

Există posibilitatea ca, pe viitor, mai multe specii de pește să fie modificate genetic astfel.

Citește și: