Cel mai bizar moment pentru o româncă la bancă: a fost chemată de urgență să achite o sumă incredibilă

Cel mai bizar moment pentru o româncă la bancă: a fost chemată de urgență să achite o sumă incredibilă

Dintr-o greșeală, omisiune sau imposibilitate de plată, foarte mulți români au fost contactați de firme specializate în recuperare creanțe sau, mai simplu, recuperatori. Nu de puține ori, însă, efortul acestora de a recupera o datorie are mari șanse să coste mai mult decât datorie. Acest detaliu contează însă mai puțin.

O femeie din Baia Mare a fost sunată de ”recuperatori” contractați de bancă pentru a-i semnala că are o datorie. Procesul este unul cât se poate de previzibil și des întâlnit pe meleaguri mioritice. Mai ciudată este însă suma. Discutăm de un ban, adică a suta parte dintr-un leu. Dacă nu ai văzut niciodată cum arată un ban în România, îl poți vedea în imaginea de sus. În mod previzibil, este genul de monedă pentru care, dacă ai scăpa-o pe stradă, nu prea rentează să te apleci după ea. Dacă, în mod absolut suspect, ți-o datorează cineva, apelul pentru a recupera acei bani valorează mai mult, chiar și dacă este inclus în prețul abonamentului.

Datoria de un ban la bancă a fost recuperată

O agenție de recuperare creanțe a sunat-o într-o manieră cât se poate de serioasă pe Ada Crișan din Baia Mare pentru a o soma să-și plătească datoria. Discutam de o restanță de un ban aferentă unui cont pe care îl deschisese cu mai mult timp în urmă. Probabil că o fi fost un rest de la o taxă de administrare.

„Eu nu mi-am dat seama cine m-a sunat, decât după ce am mers la bancă. Eram la rând şi m-am gândit să sun pe numărul de pe care am fost sunată cu o zi înainte, în speranţa că voi afla astfel cine m-a sunat de la bancă. Dar a răspuns un robot şi aşa am aflat că este o companie de management al creanţelor. Dar nici măcar nu au spus numele companiei”, spune Ada Crişan.

„Probabil că băncile au firme de genul acesta partenere, dar cei de acolo nici nu se mai uită ce datorii ai. Te sună că eşti dator, şi gata. Cum să te sune pentru datorie de 1 ban?”, a adăugat femeia, sub efectul șocului. „I-am spus doamnei la telefon că pentru suma asta nu merita nici să facă un apel, dar doamna mi-a răspuns că suma nu are relevanţă. Poate fi un ban, cinci bani sau un milion de euro. Eu cred că nu se uită la sume, nu judecă. A zis că de ce nu m-am închis contul. Dar, de ce să-l închid, dacă nu vreau. Am ataşat un card de credit la acel cont. De ce să-l închid?”, a concluzionat ea.

Dacă tot s-a deplasat la bancă pentru suma derizorie, femeia a făcut un efort în a identifica pe la prieteni și cunoștințe o monedă de un ban, măcar să plătească suma exactă.

Citește și: