Ce spune Kremlinul despre consilierul lui Putin care a demisionat și a fugit din țară

Ce spune Kremlinul despre consilierul lui Putin care a demisionat și a fugit din țară

Unul dintre consilierii președintelui Vladimir Putin și reprezentantul special al Rusiei pentru climă, Anatoli Ciubais, a demisionat și a părăsit țara, invocând opoziția sa față de războiul din Ucraina. În vârstă de 66 de ani, rusul se numără printre puținii reformatori economici din anii 1990 care au rămas în guvernul lui Putin, menținând legături strânse cu oficialii occidentali. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut câteva precizări despre „trădătorul” președintelui.

Fostul consilier al lui Putin și-a dat demisia și a fugit din Rusia

Cunoscut ca arhitectul privatizărilor Rusiei din anii ’90, Ciubais i-a oferit lui Putin primul loc de muncă la Kremlin, la mijlocul anilor 1990, și a salutat inițial ascensiunea sa la putere la sfârșitul acelui deceniu. Sub Putin, acesta a ocupat slujbe de top la marile companii de stat, până când președintele l-a numit reprezentant pentru dezvoltare durabilă.

Anatoli Ciubais se opune războiului din Ucraina

Însă, odată cu declanșarea invaziei Ucrainei, Anatoli Ciubais s-a îndepărtat de Kremlin și, în cele din urmă, și-a dat demisia. Fostul consilier al lui Putin și-a anunțat plecarea într-o scrisoare către colegi și prieteni. Anterior, făcuse aluzie la o perspectivă întunecată, spunând într-o postare pe Facebook că Yegor Gaidar, colegul reformator economic, „a înțeles riscurile strategice mai bine decât mine și m-am înșelat”.

Ce spune Kremlinul despre „trădătorul” rus

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvând al Administrației prezidențiale ruse, a declarat că Moscova nu urmărește mișcările lui Anatoli Ciubais, după ce și-a dat demisia și a fugit din țară din cauza războiului din Ucraina.

„Nu, nu avem nici capacitatea și nici dorința de a urmări soarta lui Ciubais”, a răspuns omul lui Putin, după ce a fost întrebat dacă Rusia monitorizează mișcările fostului consilier, pe fondul informațiilor că acesta a fost văzut pe un aeroport israelian.

„Se știe că este în străinătate. Nu lucrează pentru noi”, a continuat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În ce țară a fost depistat

Președintele rus Vladimir Putin a semnat, la 25 martie, un decret de eliberare din funcție a lui Anatoli Ciubais, la câteva zile după ce acesta și-a dat demisia și a părăsit țara deoarece nu este de acord cu războiul din Ucraina.

„Da. Ciubais a demisionat din proprie inițiativă”, a confirmat Peskov în data de 23 martie.

Potrivit Kommersant, cel mai mare ziar financiar din Rusia, Ciubais a fost văzut la Istanbul, pe 22 martie, unde ar fi retras bani de la un bancomat. Bărbatul rămâne cel mai înalt oficial rus care a demisionat în semn de protest față de războiul din Ucraina.

Citește și: