Ce se-ntâmplă cu săptămâna de lucru de patru zile, ce beneficii are

Ce se-ntâmplă cu săptămâna de lucru de patru zile, ce beneficii are

Probabil că cei mai mulți dintre noi simt că două zile la sfârșitul săptămânii nu ne încarcă bateriile pentru încă cinci zile de lucru. Iar de când cu pandemia, modul de lucru de acasă pe care-l practicăm majoritatea dintre noi ne poate chiar “mânca” mai mult timp, pentru că stăm peste program și nu facem diferența dintre timpul personal și cel de lucru. Dar dacă săptămâna de lucru ar fi de patru zile?

Cum ziceam, poate în timpul săptămânii nu ai timp să speli rufe, să faci curățenie în casă, să faci cumpărături. Așa că o zi din weekend pe activitățile astea casnice se duce. Astfel, un weekend de două zile nu mai este suficient pentru a te reîncărca după o săptămână de lucru lungă și plictisitoare.

Săptămâna de lucru de patru zile are mai multe beneficii atât pentru companie, cât și pentru angajați

În acest sens, două mari companii au anunțat recent că vor scurta săptămâna de lucru: Panasonic și Bolt, conform Forbes.

Panasonic optează pentru un weekend de trei zile. Pentru a reduce stresul lucrătorilor, Panasonic, o mare companie multinațională japoneză conglomerată, le oferă angajaților opțiunea săptămânii de lucru de patru zile, „eliberându-i” astfel fie să își ia un part-time job, să facă voluntariat sau, pur și simplu, să se relaxeze.

De asemenea, Microsoft Japonia a experimentat anterior același lucru, prin programul numit „Work-Life Choice Challenge 2019 Summer”. Compania a oferit celor 2.300 de angajați ai săi posibilitatea de a „alege mai multe stiluri de lucru flexibile, în funcție de circumstanțele muncii și ale vieții personale”.

Rezultatele experimentului au indicat că muncitorii au fost mai fericiți și că a existat, de asemenea, un câștig de 40% în productivitate.

Mai mult, organizația non-profit globală 4-Day Week promovează săptămâna de lucru de patru zile, mișcarea fiind lansată de Andrew Barnes și Charlotte Lockhart. Barnes a îtrecut la acest stil de lucru pentru compania sa din Noua Zeelandă, Perpetual Guardian și a văzut că are un mare succes. Productivitatea a crescut și stresul a scăzut.

Apoi, Barnes și partenerul său, Lockhart, au decis să-și împărtășească povestea și să ajute și alte companii să inițieze săptămâna de lucru de patru zile, ceea ce, în opinia lor, ar „îmbunătăți productivitatea afacerii, dar și sănătatea lucrătorilor, familii și ar forma comunități mai puternice”.

Ei au descoperit că pentru 63% dintre companii este mai ușor să atragă și să rețină talente, având o săptămână de patru zile. Aproximativ 78% dintre angajații care lucrează 4 zile din 7 sunt mai fericiți și mai puțin stresați.

Citește și: