Ce se întâmplă cu pensiile a milioane de români, peste noapte: vestea bună pentru toți pensionarii din România

Ce se întâmplă cu pensiile a milioane de români, peste noapte: vestea bună pentru toți pensionarii din România

Partidele din coaliția de guvernământ au intrat într-o campanie electorală agresivă încărcată de promisiuni populiste, în speranța atragerii voturilor celui mai important procent din populație, pensionarii.

În contextul în care pensionarii par să fie singurii care mai merg la vot în România, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră faptul că întregul efort ”de marketing” din partea partidelor de guvernământ gravitează în jurul celor aproximativ 4,5 milioane de români aflați la pensie. Dincolo de detaliile de fond, un lucru este sigur, vor crește pensiile românilor în următoarea perioadă sau, cel mai târziu, de la 1 ianuarie 2023.

Cu cât cresc pensiile în România, în funcție de pe cine întrebi

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că ar fi inuman dacă în România ar exista o creștere a pensiilor cu mai puțin de 10%.

„Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, al celor care ne-am făcut şi am făcut impactul bugetar, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor. (…) Trebuie respectată legea. Legea spune foarte clar că trebuie mărite cu indicele de inflaţie, dar nu de anul acesta, indicele de inflaţie de acum 2 ani, care era sub 5%. Dar nu se poate rămâne acolo. Noi vorbim acum de o mărire şi de o respectare a legii. Când măreşti, măreşti la fel şi celui care are 1.500 de lei şi celui care are 20.000 de lei.(…) Trebuie să creezi o echitate socială. În acel moment intervii pe categorii, exact cum am făcut în Sprijin pentru România şi în primul pachet social negociat când am intrat la guvernare. E normal să ai abordări diferite”, a spus Ciolacu, la România TV. El a arătat că discuţia referitoare la creşterea veniturilor nu trebuie limitată numai la pensii şi că este nevoie în acest sens de un întreg pachet de măsuri cu aplicare de la 1 ianuarie 2023, care ar trebui să fie discutat în cadrul coaliţiei de guvernare.

„Într-un fel sunt mai multe măsuri. O discuţie grosso modo, limitată la cât se măresc pensiile, nu este o discuţie corectă. Trebuie să venim cu un pachet întreg şi acest pachet eu vreau să îl discutăm în coaliţie cu perspectiva de la 1 ianuarie. (…) Pensiile se vor mări, e o decizie luată deja, şi de către mine, şi de către prim-ministru”, a mai afirmat liderul PSD.

În aceeași zi în care oficialul social-democrat s-a bătut cu pumnul în piept că pensiile vor crește cu minim 10% în România, ministrul Muncii a anunțat la Antena 3 că, în Coaliția de Guvernare, s-a decis să nu se mai discute public de un procent pentru majorarea pensiilor. Dacă vezi o contradicție între cele două afirmații, există. În orice caz, în presă, s-au vehiculat în ultimele săptămâni procente de mărire pentru pensii între 5 și 16%.

„Aşa cum a anunţat recent şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dar şi premierul Nicolae Ciucă în momentul construcției bugetului pentru anul 2023 se va lua decizia finală asupra procentului, dar e clar că o majorare la pensii va fi.

Propunerea PSD pusă pe masa coaliţiei va fi cea de cel puţin 10%. Aceste analize le-am făcut cu Ministerul de Finanțe şi au arătat că avem spaţiu bugetar şi le-am făcut, în aşa fel încât să apărăm puterea de cumpărare a părinților şi bunicilor noștri. Discutăm în general de măsuri care să vină în sprijinul mediului de afaceri şi a cetățenilor.

Important este că am ajuns cu toții la concluzia că pensiile trebuie majorate”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.