Pensiile speciale intră într-o nouă eră: se vor da bani în plus pentru unii angajați, dar contează unde lucrezi

Pensiile speciale intră într-o nouă eră: se vor da bani în plus pentru unii angajați, dar contează unde lucrezi

Se pare că sistemul de pensii din România intră, în ansamblu, într-o nouă etapă. Se conturează apariția unor tipuri de venituri cu totul deosebite, de care vor beneficia anumite categorii de angajați.

Ne explică mai multe despre ce este vorba, însuși Radu Crăciun, preşedinte la BCR Pensii Private, primul administrator de pensii ocupaţionale, acreditat de ASF.

Practic, ceea ce trebuie să știe românii este că se pune problema creării „de către marii angajatori din mediul privat sau public a unor pensii dedicate sub forma unor contribuții din partea angajatorului la un fond de pensii ocupaționale care vine în completarea pilonilor de pensie existenți în acest moment”.

Dacă angajatorii vor dori acest lucru, angajați precum cei din Apărare, din Justiție, Parlament și nu numai, vor putea beneficia de acest noi tip de pensie.

Concret, spune președintele BCR Pensii Private, „asociaţiile patronale la nivel de ramură ar trebui să decidă înfiinţarea unor astfel de fonduri”.

„La acest tip de pensie pot accesa angajatorii cu contribuţii foarte mari la fond sau cu un număr mai mare de 4.000 – 5.000 de angajaţi. Există şi posibilitatea ca mai mulţi angajatori să se unească pentru formarea unui fond de pensii ocupaţionale. Potrivit legii, de un astfel de fond pot beneficia atât angajaţii din domeniul privat, cât şi bugetarii”, explică o analiză economica.net.

Despre pensiile ocupaționale vorbesc și experții EY România, într-o amplă analiză care arată că deja companiile au la dispoziție, de doi ani, pe lângă planurile de acțiuni așa numitele „Stock Option Plans”, un alt instrument ce le poate ajuta să se diferențieze pe piață, să atragă și să-și păstreze angajații – schema de pensii ocupaționale.

Conform specialiștilor, nu s-a profitat de acest cadru din lipsă de claritate a cadrului fiscal și, până de curând, în lipsa unui administrator autorizat de fonduri de pensii ocupaționale.

De ce ar trebui să ne bucurăm că apar noi pensii speciale?

Aceștia prezintă o serie de avantaje interesante care ar trebui să ne convingă să apelăm la acest sistem al pensiilor ocupaționale.

„Fondurile de pensii ocupaționale pot fi un vector de imagine puternic pe piața muncii, iar structura de funcționare este, în fapt, foarte simplă – compania deschide un fond de pensii ocupaționale, în care varsă o anumită contribuție. Acesteia i se va alătura contribuția salariatului, dacă acesta dorește să participe. Angajatorul are, totodată, libertatea de a stabili cuantumuri diferențiate de contribuție proprie pentru fiecare angajat, în funcție de anumite criterii, cum ar fi vechimea, funcția deținută sau nivelul salarial, dar, odată ce decide să ofere pensii ocupaționale, angajatorul este obligat să ofere acest beneficiu tuturor salariaților și să vireze contribuțiile sale”, spune EY.

De asemenea, trebuie știut faptul că vreme de trei ani, banii sunt ai angajatorului și orice decizie de a părăsi firma în acest interval de timp duce la pierderea beneficiului. Dar, la finele celor trei ani, banii devin ai angajatului. Dreptul acestuia la pensia ocupațională se deschide, la cerere, începând cu data împlinirii vârstei standard de pensionare, cu respectarea condițiilor prevăzute de schemă și prospect și în conformitate cu legislația privind plata pensiilor private.