Ce se întâmplă cu banii din bănci ai românilor, numărul lor a ajuns la cote istorice. De ce acest fenomen

Ce se întâmplă cu banii din bănci ai românilor, numărul lor a ajuns la cote istorice. De ce acest fenomen

De la debutul pandemiei, fiecare dintre noi a început să economisească, pentru că nu știai ce-ți rezervă ziua de mâine. Alte motive ar fi și că nu am mai ieșit în oraș atât de mult ca înainte, iar banii pe care i-am fi dat la restaurant sau la cinema, i-am pus în contul de economii.

În acest sens, nivelul economiilor strânse de români în bănci a atins cea mai ridicată cotă din istorie, la finalul lui 2021. Ca o statistică, 54 de mii de persoane aveau în conturi peste o sută de mii de euro. Conform finanțiștilor, acesta este efectul cheltuielior anulate de restricțiile din timpul crizei sanitare. Mai mult, conform mentalității noastre, un cont de economii este cea mai eficientă metodă de păstrare a banilor.

Românii își depun banii în conturile de economii

Astfel, în ultima zi a lui 2021, economiile făcute de români în bănci, în lei și valută, ca persoane fizice, au depășit 285 de miliarde de lei. La finalul anului trecut, aproape 14.300.000 de mii de români aveau depozite de economii, dar foarte puțini au depuneri de peste o sută de mii de euro. Românii se străduiesc să pună deoparte din puținul pe care îl câștigă. Acesta ete cel mai ridicat nivel din istorie, potrivit Băncii Naționale a României.

„Rată de economisire a populației a crescut în ultimii ani semnificativ. Mai ales că, în contextul pandemic, bună parte din accesul la servicii sau chiar la cumpărături uzuale sau mai puțin uzuale au fost relativ îngrădite”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR.

Dacă e să evidențiem o comparație cu situaţia de la finalul anului 2020, numărul persoanelor fizice care au depozite a crescut. Toți banii depuși în bănci sunt protejați prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în limita a o sută de mii de euro pe depozit.

Dar acum, odată cu războiul din Ucraina, oamenii au început să își retragă o parte din banii din conturile de economii, conform BNR.

Citește și: