Ce îi așteaptă pe ucraineni, după ce trupele ruse s-au retras din estul țării. Care ar fi următoarea țintă

Ce îi așteaptă pe ucraineni, după ce trupele ruse s-au retras din estul țării. Care ar fi următoarea țintă

Forțele lui Vladimir Putin continuă să înregistreze progrese minore sau chiar inexistente în atacurile frontale al căror scop este cucerirea regiunilor separatiste Donețk și Luhansk – principalul lor efort actual în război, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA. Este a șase săptămână de război în Ucraina, iar unitățile rusești din Donbas se confruntă cu probleme tot mai mari de moral și de aprovizionare. Mai multe detalii, în continuare.

Ce-i așteaptă pe ucraineni după retragerea trupelor ruse din estul țării

În evaluarea privind războiul din Ucraina, publicată în noaptea de luni spre marți, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) spune că trupele ruse din regiunea separatistă Donbas se confruntă cu probleme tot mai mari de moral și aprovizionare, iar progresele lor sunt minore, dacă nu inexistente.

În plus, estimările anterioare ale ISW în ceea ce privește orașul-port Mariupol au fost depășite de apărătorii ucraineni, care continuă să-l dețină.

Potrivit evaluării, șansele ca eforturile Rusiei de a aduce rezerviști și de a alimenta unitățile deteriorate din nord-estul Ucrainei în asalturile frontale din zona de est să le crească rata de succes sunt destul de mici. Totuși, unitățile rusești care avansează de pe axa Harkov creează condițiile pentru a relua operațiunile ofensive prin orașul Slovyansk pentru a se lega de alte trupe rusești din Donbas, încercuind astfel armata ucraineană din zonă.

Pe 1 aprilie, trupele lui Putin au capturat Izyum, aflat la sud-est de Harkov și au efectuat pregătiri active pentru a relua operațiunile ofensive în ultimele trei zile. În ceea ce privește activitățile desfășurate de invadatorii ruși, vorbim despre stocarea de provizii, reechiparea unităților avariate, repararea podului avariat din Izyum și efectuarea de misiuni de recunoaștere în forță spre sud-est.

Citește și: Se cere anchetarea crimelor din Bucha la Curtea Penală Internațională

Următoarea bătălie crucială, pe axa Izyum-Slovyansk?

Există o probabilitate destul de mare ca forțele ruse să înceapă operațiunile ofensive spre Slovyansk, la 50 km sud-est de Izyum, în zilele următoare.

Potrivit evaluării, eforturile rușilor care avansează dinspre orașul Izyum pentru a captura Slovyansk se vor dovedi probabil a fi următoarea bătălie crucială a războiului din Ucraina. Cel mai probabil, trupele ruse intenționează să taie calea soldaților ucraineni din estul țării pentru a cuceri Slovyansk, ca pas minim pentru a face acest lucru.

În cazul în care forțele ruse cuceresc orașul Slovyansk, acestea vor avea ulterior opțiunea de a avansa direct spre est, pentru a se conecta cu forțele rusești care luptă în Rubizhne (o deplasare mai scurtă care nu va izola multe forțe ucrainene) sau de a avansa spre Horlivka și Donețk, pentru a încerca o înconjurare mai largă a forțelor ucrainene.

Oricare variantă ar permite cel puțin o pătrundere limitată a Rusiei în regiunea Luhansk. Dacă militarii ruși nu reușesc însă să cucerească deloc Slovyansk, este puțin probabil ca atacurile frontale rusești din Donbas să străpungă în mod independent apărarea ucraineană. Prin urmare, campania Rusiei de a cuceri pe deplin regiunile Luhansk și Donețk va eșua probabil.

Citește și: