Ce faci cu banii anul ăsta? Nu-i ține la saltea: cât de riscant e să te arunci în investiții

Ce faci cu banii anul ăsta? Nu-i ține la saltea: cât de riscant e să te arunci în investiții

Începutul de an e ideal pentru a-ți construi rezoluții, iar unele dintre acestea e posibil să se îndrepte către spectrul financiar. Ai putea începe să investești, pentru a-ți câștiga independența financiară și pentru a atinge un nivel de bunăstare mult mai ridicat. Dar după ce te orientezi, când vrei să faci un astfel de pas?

Dincolo de ceea ce spun anumiți analiști economici, cea mai bună orientare pe piețele financiare o dobândești în momentul în care arunci o privire peste evoluțiile bursiere. Aici se vede cel mai bine cum se comportă magnații cu banii lor, iar din asta putem deduce dacă vin vremuri bune sau mai puțin bune.

Riscurile sunt mici, dacă vrei să faci bani

Ei bine, 2022 a debutat bine pe piețele bursiere, semn că investitorii lumii sunt optimiști cu privire la evenimentele care urmează să se întâmple, iar acest lucru e foarte mare, în contextul sensibil și marcat de riscuri și imprevizibilitate, pe care îl traversăm în acest moment.

Practic, trebuie să știi că acțiunile europene au crescut, pentru a doua zi consecutiv, atingând noi maxime record intraday, în contextul unui val de optimism la început de an. Indicele paneuropean Stoxx 600 a crescut cu până la 1,08% față de închiderea de ieri, la maximul record de 495,46 puncte. Bursa de la Paris crește cu aproximativ 1,5%, în timp ce bursa de la Frankfurt înregistrează o evoluție de circa 1%. De asemenea, pe bursa din Londra se văd creșteri de aproximativ 1,7%.

Cele mai mari creșteri sunt înregistrate de acțiunile International Consolidated Airlines (IAG), proprietarul British Airways, și Wizz Air, care urcă cu circa 12% fiecare. Acțiunile grupului german de turism TUI cresc și este cu circa 8%.

Prin urmare, semne bune pare să aibă noul an pentru aceia dintre noi care-și doresc să plaseze bani la bursă. 2022 a debutat cu niveluri record pe piețele de referință, iar acest lucru ar trebui să te încurajeze și pe tine.

Citește și: