Ce e iubirea condiționată a părinților față de copii și de ce e considerată a fi toxică

Ce e iubirea condiționată a părinților față de copii și de ce e considerată a fi toxică

Probabil că nu există părinte în această lume care să nu-și iubească odraslele (sau, cel puțin, așa sperăm că este). Ceea ce e problematic însă e reprezentat de modul în care este expusă, materializată, exteriorizată și exprimată această iubire.

Faptul că iubești pe cineva nu înseamnă neapărat că te și comporți așa cum ar trebui, astfel încât persoana respectivă să înțeleagă pe deplin mesajul pe care vrei să i-l transmiți.

Este dificil să stabilim punți de comunicare și de relaționare 100% funcționale chiar și între adulți, ajunși la o vârstă matură, cu atât mai greu este să realizăm asta între părinți și copii, între generații diferite.

Dar nu este imposibil!

Există mii sau poate zeci de mii de cărți de parenting – e la modă acum să se scrie și, totodată, să se citească foarte mult despre ce înseamnă să fii un părinte bun, cum trebuie crescuți copiii, cum trebuie ei educați, cum să comunici cu ei, ce să le dai să mănânce și ce nu etc.

Cu toate acestea, deși informația abundă din toate părțile, mai ales de pe internet, la un click distanță, misiunea părinților tot rămâne una dificilă. De ce? Fiindcă nu există o carte de instrucțiuni universală. E drept că există legi nescrise pe care psihologii le recomandă tuturor părinților și care sunt de un real folos, dar există și elemente de detaliu, ce diferențiază poveștile de viață ale fiecăruia dintre noi, încă din primele clipe pe această lume.

Cea mai importantă dintre legile recomandabile părinților, care reprezintă baza unei educații sănătoase pentru copii o reprezintă iubirea necondiționată. Da, ai citit bine! Și, din păcate, e mai dificil decât pare la prima vedere! Ai zice că e extrem de simplu, că oricum îți iubești copilul mai mult decât orice pe lume și ți-ai da viața pentru el necondiționat. Cu siguranță că așa este, dar nu ai ocazia zilnic să-ți dai viața ca să îi demonstrezi această iubire supremă. Trebuie să o faci prin comportamentul tău cotidian, de cele mai multe ori, din fericire pentru toată lumea implicată!

Fix în acest punct intervine problema.

De exemplu, avem un caz în care un copil a vorbit obraznic unei vecine sau unui alt coleg. Iată cum gândesc cei mai mulți părinți: „Nu putem după acest episod să mergem cu el la magazin și să-i cumpărăm tot ce-și dorește. Nu putem nici să îi aplicăm corecții fizice, desigur. Ceea ce trebuie să facem este să-l determinăm să accepte că a greșit, să-și ceară scuze persoanei respective și să simtă din partea noastră o atitudine din care să extragă faptul că nu suntem fericiți cu ceea ce a făcut, eventual luându-i telefonul, o jucărie sau restricționându-i accesul la televizor sau consola de jocuri!”

Aparent, judecata părinților e foarte echilibrată, dar specialiștii atrag atenția că trebuie să avem o foarte mare grijă cu ceea ce îi refuzăm celui mic și condiționăm practic iubirea pe care i-o oferim de anumite comportamente ale sale.

Alfie Konh, autor al multor cărți dedicate parentingului, explică faptul că nu e tocmai vine ca micuțului să i se ofere o iubire condiționată de tipul „dacă iei note bune, îți cumpăr acea jucărie”, „n-ai vorbit frumos, deci mâine nu mai mergem în parc”.

„În acest tip de educaţie, contează, spune Alfie Kohn, comportamentul copilului, nu ceea ce simte sau ce nevoie are copilul. Iar, de cele mai multe ori, părinţii se concentrează numai pe ceea ce este convenabil pentru ei înşişi, nu pe ce au copiii nevoie. Mai mult, copilul este iubit pentru ceea ce face, nicidecum pentru ceea ce este.

În cazul iubirii condiţionate, copiii „trebuie să o câştige comportându-se aşa cum credem noi de cuviinţă sau ridicându-se la înălţimea standardelor noastre”. Şi, pentru ca educaţia să fie cât mai eficientă, în parentingul condiţionat sunt folosite pedepsele, recompensele şi chiar bătaia, pentru că, nu-i aşa, copiii sunt nişte mici monştrii care trebuie îmblânziţi (sau dresaţi)!

Alfie Kohn atenţionează că ele cauzează furie, oferă un model de folosire a puterii, îşi pierd eficienţă în timp, erodează relaţia părinte-copil, îi fac pe copii mai egocentrici. La ce se gândeşte un copil când e pedepsit? Nu, nicidecum la a renunţa la comportamentul pentru care a fost pedepsit! Se gândeşte mai degrabă la cum să acţioneze ca să nu mai fie prins data următoare!”, conform totuldespremame.ro.

Cum trecem de la iubire condiționată la iubire necondiționată

Prin urmare, deși credem că tranșăm problema și impunem anumite limite copilului sau chiar avem impresia că-l motivăm, rezultatul este cel de mai sus. Vorbim despre un impact emoțional asupra copilului pe care, fără îndoială, nimeni nu și-l dorește în fapt.

Bun, e destul de clar cum se manifestă iubirea condiționată, că reprezintă acel moment în care vrei ceva de la copilul tău și vrei să-ți atingi obiectivul fie prin recompensă, când a reușit și vrei să-i încurajezi comportamentul, fie prin pedeapsă, când a greșit.

Dar ce poți face, astfel încât să treci de la iubirea condiționată, la cea necondiționată? Care este atitudinea ideală pe care expertul nostru o recomandă?

Ei bine, atunci când asiști la un comportament ce nu-ți e pe plac din partea copilului tău, cel mai bine ar fi să analizezi situația, explică Kohn și să încerci să comunici cu cel mic. Întreabă-l de ce a făcut acel lucru, poate nici măcar nu a știut că e greșit, poate așa a înțeles. Spune-i că se bazează pe tine să-i oferi mai multe indicații, explică-i consecințele ce s-ar fi putut naște din, de exemplu, dacă se urcă pe bicicletă fără cască de protecție. Îl poți duce în vizită la un spital, la o secție de ortopedie, pentru a vedea cum își poate fractura membrele sau, cine știe, chiar sparge capul.

De asemenea, mai spune Kohn, unele consecințe trebuie să fie simțite de copil. De exemplu, dacă e iresponsabil și nu înțelege că trebuie să-și ia mereu umbrela după el când plouă, lasă-l să se ude. Nu îi mai pune tu umbrela-n mână, nu te mai duce să-l iei cu mașina de la școală, doar pentru că și-a uitat acasă umbrela. Lasă-l să vină prin ploaie și sigur data viitoare nu o va mai uita!

Pe de altă parte, când copiii fac ceva bine trebuie încurajați în primul rând, nu recompensați! Poți să-i spui că face o treabă minunată, că e talentat, că e foarte bun! Expertul recomandă hrănirea personalității copilului și creșterea stimei de sine, în detrimentul unei recompense care constă, de exemplu, într-o jucărie. Copilul nu culege nimic valoros dintr-un cadou, pe când un compliment sau atenție acordată activității lui îl ajută să se simtă valoros, îi dă încredere în el!

De asemenea, mai spune sursa citată, dacă-ți iubești necondiționat copilul nu înseamnă că-i faci pe plac în toate. Nici pe departe! Acest comportament nu va duce la creșterea unui copil care să fie capabil să dezvolte relații sociale firești, într-o societate atât de diversă și, din păcate, care nu ne oferă la maturitate totul pe o tavă de argint! Din contră! Copilul trebuie pregătit pentru viața reală, etapă cu etapă, pas cu pas, cu grijă și atenție, păstrând un echilibru și în primul rând oferindu-i, înainte de orice sfat, un exemplu sănătos și demn de urmat în calitate de părinți!