Câteva trucuri simple pentru fotografii reușite: ce-am învățat, de-a lungul timpului, din greșeli

În 2022, devine din ce în ce mai ușor să faci fotografii reușite. Principalul motiv pentru care acest lucru este posibil este evoluția incontenstabilă a tehnologiei foto care face posibil ca tu să poți realiza imagini absolut senzaționale folosind chiar și un telefon mobil.

Aș putea spune că m-am apucat de fotografie încă din copilărie, atunci când am primit cadou de la tatăl meu primul aparat foto. Nu te gândi că aparatul primit era cine știe ce. Un point-and-shoot japonez, pe film. Chiar și așa, acea mică și pricăjită cameră foto m-a învățat ceva esențial care acum ajută să se vadă diferența dintre fotografiile mele, făcute cu un telefon mobil și fotografiile altora, făcute cu același telefon mobil.

Cu toate că, fiind point-and-shoot, după cum menționam anterior, nu puteam să reglez absolut nimic, în afară de activarea și dezactivarea flash-ului, acea cameră foto m-a învățat să încadrez corect. Firește, până să învăț asta, am developat zeci de filme foto în care mi-am văzut și revăzut degetul pe obiectiv, în dulcele stil clasic. Într-un final, am ajuns să pricep regula treimilor, însă și elemente, de bun simț le spun eu, de încadrare.

Până acum câțiva ani, trebuie să recunosc că nu apreciam lecțiile pe care „micul japonez” mi le-a dat, nu la adevărata lor valoare, cel puțin, însă acum, când unele telefoane mobile reușesc să egaleze, din punct de vedere tehnic, anumite camere foto DSLR (nu totdeauna, ci doar în anumite circumstanțe), mă declar mulțumită de faptul că știu să încadrez, ceea ce mă separă de restul deținătorilor de telefoane mobile extrem de performante.

Și pentru că tot am vorbit despre asta, hai să-ți povestesc despre cum încadrezi corect o fotografie.

Reguli de încadrare – pentru fotografii reușite

Nu știu alții cum sunt, însă eu nu sunt adepta subiectului plasat fix în mijlocul fotografiei, mizând, mai degrabă, pe centrul de greutate.

Cu alte cuvinte, imaginează-ți că vrei să-ți fotografiezi mama, prietena, bunica, tatăl, etc, iar în spate să se vadă un peisaj anume.

Furtuna care face prăpăd în Europa ajunge și în România. Când va fi lovită și țara noastră de furtuna Renata

O nouă alertă alimentară în România. Au fost retrase de urgență, ce au descoperit inspectorii ANSVSA

Din start, am să exclud termenii tehnici pentru că dacă ai sosit aici ca să înțelegi cum stau lucrurile dar n-ai nici cea mai vagă idee despre fotografie, n-aș face decât să te plictisesc.

Așadar, revenind: vei avea grijă ca subiectul fotografiei (adică omul) să nu fie plasat central. Pentru a-ți da seama unde ar trebui să-l plasezi, împarte fotografia ta (de preferat landscape – orizontală) în trei bucăți egale. Subiectul tău va sta perfect pe linia dintre bucățile unu și doi sau pe cea dintre bucățile doi și trei. Ca să echilibrezi cadrul, pe cealaltă linie rămasă vei avea, în planul doi, un alt element (un copac, o pisică, un dragon, ce vrei tu).

Evită, cu tot dinadinsul, fotografiile portrait (în picioare) dacă intenția nu este să faci, efectiv, un portret (adică de la bust în sus). Mai mult, ai grijă să nu-ți „mutilezi” subiectul din fotografie. Cu alte cuvinte, nu tăia mâini de la încheietură sau cot și nici picioare de la genunchi sau gleznă, astfel încât să nu fii numit, mai apoi, fotograful măcelar.

Pe cât posibil și ținând cont de regula treimilor, cea expusă mai sus (bucățile despre care vorbeam), încearcă să menții o oarecare simetrie în fotografia ta.

Un alt aspect extrem de important este să nimerești linia orizonului dreaptă. Iar dacă ochiul nu te ajută să faci asta manual, poți activa grid-ul aparatului foto, care poate fi găsit inclusiv în meniul telefonului tău mobil.

O fotografie, spre exemplu, cu un lac, în care linia orizontului va fi dreaptă (adică dunga unde se termină lacul, în câmpul tău vizual) va fi semnificativ mai artistică decât una în care parcă încercai să măsori diagonala cu linia orizontului.

Exemplu – linia orizontului

Câteva noțiuni un pic mai tehnice – tot pentru fotografii reușite

Și dacă tot am lămurit (sper) partea cu „aranjarea în pagină”, hai să trecem la câteva noțiuni mai tehnice. Cu toate că pot părea înfricoșătoare, află că, odată ce le stăpânești cât de cât, vei înțelege cât se simplu și intuitiv e totul. Desigur, eu nu îți pot garanta că imediat ce vei termina de citit acest articol vei obține o diplomă virtuală de fotograf profesionist, însă vei avea măcar un punct de start, explicat pe înțelesul tău.

Și pentru că trei pare a fi un număr magic, iată care este „sfânta treime” în fotografie: timpul de expunere, diafragma și ISO (unii spun că ar fi balansul de alb, însă).

Hai să le luăm pe rând, carevasăzică.

Timpul de expunere este, efectiv, după cum îi spune și numele, timpul în care fotografia ta e realizată și este cuprins între momentul în care ai apăsat declanșatorul și momentul în care imaginea este captată de senzorul foto. El apare pe camera ta foto, dar și pe unele telefoane un pic mai performante cam așa: 1/4000, 1/8000, etc. În funcție de opțiunea ta, fotografia va fi făcută mai repede mai mai încet, în cea de-a doua variantă captând mai multă lumină.

Poate că-ți amintești că, atunci când erai copil (în cazul în care nu ești născut după 2000) și te duceau părinții la fotograf, acesta îți spunea să rămâi nemișcat o perioadă și să nu clipești. Asta se întâmpla pentru că, în lipsa unei diafragme largi, fotografii trebuiau să mărească timpul de expunere pentru ca obiectivul să imprime pe senzor mai multă lumină.

Obiectivele cu o diafragmă largă erau, prin definiție, scumpe. Ele continuă să fie, într-o oarecare măsură, destul de costisitoare și astăzi.

Diafragma este capacitatea interioară a obiectivului de a se deschide suficient de mult pentru a lăsa lumina să pătrundă. Ea este marcată pe camerele foto cu f/1.8, f/5.6, ș.a.m.d, de unde f/1.8 ajută obiectivul să capteze mai multă lumină. În cazul în care ai suficieți bani, poți opta pentru diafragme mult mai largi: f/1.4 sau chiar f/1.2.

Ca un exemplu practic, dacă fotograful din copilăria ta ar fi avut un obiectiv cu o diafragmă generoasă, cel mai probabil că nu ar mai fi fost nevoit să lungească timpul de expunere, așadar nu te-ar mai fi chinuit pe tine, rugându-te să stai nemișcat atâta vreme și să nu clipești.

În zilele noastre, ISO s-a mutat de pe film direct în camera foto digitală, pentru fotografii mai bune. El vine să ajute relația de invers proporționalitate dintre timpul de expunere și diafragmă. Totuși, în cazul camerelor foto cu sezor mai mic decât full-frame, valorile crescute ale ISO pot să urâțească destul de mult o fotografie, adăugându-i neclaritate și „purici”.

Ca o informație suplimentară, ISO ar trebui să fie considerat ultimul artificiu pe care îl faci, dacă ai făcut deja reglajele dintre diafragmă și timpul de expunere și tot nu-ți iese ce trebuie – mai ales dacă ai un senzor crop.

Exemplu – fotografie de noapte cu timp de expunere de 30 de secunde