Câte milioane de refugiați vor fi dacă Vladimir Putin nu pune capăt războiului

Câte milioane de refugiați vor fi dacă Vladimir Putin nu pune capăt războiului

În cazul în care Vladimir Putin nu încetează ofesiva armată împotriva Ucrainei, numărul de refugiați ar putea să atingă cifre impresionante, în următoarea perioadă.

Conform unor estimări, țările Uniunii Europene și Marea Britanie ar putea să primească, în lunile ce vor urma, un număr de 15 milioane de refugiați ucraineni, în cazul în care Vladimir Putin nu încetează să răspândească teroare în Ucraina.

Națiunile Unite se tem că numărul persoanelor ce vor căuta azil în alte țări s-ar putea să fie de trei ori mai mare, decât s-a preconizat inițial, dacă războiul nu încetează.

Ucraina riscă să devină o țară depopulată de femei și copii

Înainte de invazia rusă, Ucraina număra mai bine de 44 de milioane de locuitori. În urma conflictului armat, acest lucru s-a schimbat, așadar țară riscă ca, în curând, să devină una fără femei și copii, majoritatea luând calea altor state europene, în încercarea de a se salva din calea atacurilor rusești.

Ministrul elvețian al justiției, Karin Keller-Sutter, a vorbit despre previziunile ONU, potrivit cărora din țară pleacă un milion de oameni, pe săptămână, aproape toți îndreptându-se spre vest.

Peste două milioane au părăsit deja Ucraina, inclusiv jumătate dintre cetățenii capitalei Kiev.

În scenele îngrozitoare de ieri, o mamă a fost fotografiată mângâindu-și fiica învelită într-o haină și o pătură, după ce a trecut granița în Polonia.

Femeie ucraineană și copilul său, după ce a trecut granița, în Polonia
Femeie ucraineană și copilul său, după ce a trecut granița, în Polonia

În plus, un băiat a putut fi văzut în timp ce este purtat pe spatele unui bărbat la graniță, iar o altă femeie își ține copilul strâns în brațe, într-o tabără improvizată din Lviv.

femeie-copil-refugiati-ucraina
Refugiată ucraineană, într-un adăpost, ținându-și copilul în brațe

Ieri, președintele francez, Emmanuel Macron, a sfătuit Marea Britanie să facă eforturi sporite pentru a primi refugiații ucraineni, criticând lipsa de implicare a acestei țări, până în momentul de față.

El a mai spus, de asemenea, că încă sunt multe detalii de pus la punct, mai ales în ceea ce privește posibilitatea de obținere a vizei.