Femeia rănită în atacurile de la maternitatea din Mariupol a născut un copil sănătos: aparatul de propagandă al Rusiei începe să-și piardă din credibilitate

Femeia rănită în atacurile de la maternitatea din Mariupol a născut un copil sănătos: aparatul de propagandă al Rusiei începe să-și piardă din credibilitate

Rusia susținuse anterior că Mariana Vishegirskaya ar fi fost o bloggeriță de beauty, care ar fi jucat doar un simplu rol, atunci când a fost luată cu targa, în urma atacurilor de la maternitatea din Mariupol.

Femeia rănită într-un atac asupra unei maternități din Ucraina a dat naștere unei fetițe sănătoase, a declarat unul dintre înalții diplomați ai țării.

Atacul rusesc asupra spitalului, din orașul Mariupol, a provocat miercuri trei morți, printre victime numărându-se și un copil. Mai mult, în urma ofensivei ruse, alți 17 oameni au fost răniți.

Cu toate astea, în încercarea de a face propagandă și a se „scuza”, Rusia a susținut că spitalul ar fi fost golit de pacienți și ar fi devenit casa unei miliții de extremă dreaptă, cunoscută sub numele de Batalionul Azov. Ba mai mult, aparatul de fake news a mai spus că Mariana Vishegirskaya ar jucat un rol și că, în realitate, celebra scenă în care femeia este transportată cu targa, ar fi fost falsă.

Ambasada Rusiei la Londra a postat pe Twitter susținând că fotografiile cu ceea ce păreau a fi două femei scoase din spital, una dintre ele pe targă, sunt imagini ale aceleiași femei care a jucat ambele roluri. Reprezentanții instituției au mai spus că Mariana Vishegirskaya era machiată, așadar nu ar fi fost rănită.

Ulterior, Twitter a șters postările cu pricina, dar afirmațiile se află încă în feedul Telegram al Ministerului rus de Externe.

Mariana Vishegirskaya Ucraina razboi Rusia
Mariana Vishegirskaya

Femeia „de pe targă” a născut un copil sănătos, în ziua următoare de după atac

Recent, ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a declarat Consiliului de Securitate al ONU de la New York că Mariana Vishegirskaya a născut copilul, în ziua imediat următoare după atacul de la maternitatea din Mariupol. El a arătat chiar și o fotografie care o înfățișează pe Vishegirskaya, în pat, în timp ce soțul ei, Yuri, ține copilul. Fetița este sănătoasă și a fost numită Veronika, a adăugat ambasadorul.

În discursul său în fața consiliului, Kyslytsya a respins afirmațiile Rusiei despre atac, și le-a catalogat ca fiind „minciuni”.

În contradicție, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri, pentru Reuters, că „forțele ruse nu trag asupra țintelor civile”.