Cât te costă să vorbești la telefon în Bulgaria și în Grecia, la ce trebuie să fii atent

Cât te costă să vorbești la telefon în Bulgaria și în Grecia, la ce trebuie să fii atent

Vești bune pentru turiștii români, roamingul va rămâne gratuit în țările Uniunii Europene până în 2032, în urma unui acord politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre.

Cetățenii UE vor putea să sune, să transmită mesaje text și să folosească datele mobile atunci când călătoresc în interiorul Uniunii fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în țara lor de origine.

„Din 2017 beneficiem, ca europeni, de acces gratuit la roaming. Iar prin acordul convenit astăzi, ne-am asigurat că ne vom putea bucura de aceste beneficii pentru încă 10 ani și că vom putea rămâne conectați, vom putea efectua apeluri, trimite mesaje text și naviga pe internet fără costuri suplimentare atunci când călătorim în UE. În același timp, prin acest nou regulament, îmbunătățim, totodată, calitatea experienței de roaming”, a spus Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Vacanțe la vecini

Asta înseamnă că indiferent dacă mergi în vacanță în Grecia sau Bulgaria o sa poți să te folosești de telefonul mobil exact ca în țară.

„În timpul vacanțelor petrecute în Grecia sau Bulgaria. Atunci când vizităm clienți sau furnizori în Italia sau Estonia…. Faptul că putem călători în străinătate fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică reprezintă o parte tangibilă a experienței pe care o avem ca europeni în raport cu piața unică a UE. Astăzi ne asigurăm nu numai că această experiență va continua, ci și că o vom îmbunătăți: vom avea parte de o calitate mai bună, de servicii mai bune și chiar de mai multă transparență”, a spus Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

Conform acordului, consumatorii vor beneficia de acces la serviciile de roaming atunci când călătoresc, la același nivel de calitate cu care sunt obișnuiți în țara lor de origine. Consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în țara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G și în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile. În cazul în care sunt identificați factori specifici care ar putea avea un impact asupra calității experienței de roaming, operatorii vor avea obligația să își informeze prompt clienții cu privire la acest lucru.