Cât de utile sunt biletele de tratament pentru pensionarii români: unde poți merge cu ele, lista completă de stațiuni

Cât de utile sunt biletele de tratament pentru pensionarii români: unde poți merge cu ele, lista completă de stațiuni

Pe lângă pensia efectivă, pensionarii români se mai bucură și de alte privilegii, precum reduceri la transportul în comun, bilete mai ieftine sau gratuități la muzee, dar și de bilete de tratament în stațiunile balneo-climaterice de pe teritoriul României.

De această dată, anunțul legat de biletele de tratament pentru pensionari, împreună cu niște statistici și reguli legate de distribuirea lor, vine de la Casa Județeană de Pensii Gorj. Mecanismul este însă similar și la celelalte case de pensii și ține de tine să faci o vizită la oficiul local al CNPAS pentru a vedea unde te încadrezi și când se eliberează următoarea serie de bilete.

Unde merg pensionarii cu bilete de tratament

Pentru perioada 1 – 4 octombrie 2022, au fost distribuite 118 bilete pentru terapie balneară. Dintre acestea, 66 sunt repartizate pentru unități de tratament ale Casei Naționale de Pensii Publice București, celelalte având contract cu alte firme din domeniu.

În privința destinațiilor accesate, biletele au fost distribuite după cum urmează: 20 de bilete pentru Bala , 19 pentru Olăneşti,18 pentru Herculane,16 pentru Buziaș. În acelaşi timp sunt valabile bilete, în număr mai redus, şi în staţiuni precum 1 Mai, Amara, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Mangalia, Moneasa și Pucioasa.

Referitor la mecanismul din spate, au fost distribuite 105 bilete pentru terapie balneară pe baza punctajului obținut de pensionari. Având în vedere că au mai rămas disponibile stațiunile 1 Mai, Amara, Bala sau Pucioasa, pentru ele pot fi eliberate locuri, chiar dacă pensionarii au depus sau nu o cerere în acest sens.

Este important de reținut că biletele de tratament vin cu o perioadă de utilizare destul de precisă, de asta se și numesc bilete. În cazul de față, de exemplu, dacă cele mai recente bilete acordate nu sunt valorificate până astăzi, 23 septembrie, ora 14:00, vor fi distribuite din nou altor persoane, până la 26 septembrie 2022 și așa mai departe. În final, posibilitățile de o mică vacanță pentru pensionari sunt destul de generoase la această oră, important este să vedeți care sunt posibilitățile la sediul Casei Naționale de Pensii de care aparțineți.