05 sept. 2022 | 11:37

Cât de săraci sunt români de fapt: începerea noului an școlar trădează realitatea românească

ACTUALITATE
Cât de săraci sunt români de fapt: începerea noului an școlar trădează realitatea românească

Anul școlar a început astăzi în România pentru peste 3 milioane de elevi și copii. Valoarea este cea mai mare din ultimii șase ani, cu mențiunea că numărul respectiv include și mulți ucrainieni, netrădând o creștere a natalității, cum ai fi tentat să crezi la prima vedere. Din păcate, mulți dintre ei nu se află într-o situație financiară prea bună.

În contextul începerii noului an școlar și al costurilor aferente acestui proces, CEC Bank a realizat un studiu de amploare printre români, în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro. Practic, analiza a încercat să asocieze niște sume exacte costurilor începerii școlii pentru majoritatea românilor. Ca referință, românii au cheltuit în medie 540 de lei pentru fiecare copil cu pregătirile, de la rechizite și până la haine. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că mulți nu și-au permis astfel de cheltuieli.

Cât costă începerea școlii în România, câți își permit acei bani

Dincolo de sumele pe care le voi detalia mai jos, important este că doar unul din trei părinți își va trimite copii la școală cu haine și încălțăminte noi anul acesta. Cei mai mulți și-au permis să se axeze exclusiv pe rechizite. Chiar și așa, doar unul din doi copii va avea un ghiozdan nou. Dincolo de acest detaliu, pentru începerea școlii, o treime dintre respondenți au alocat bugete între 300 și 500 de lei. O treime și-au permis semnificativ mai mult, între 500 și 1000 de lei. La extrem, aproximativ 8% dintre respondenți au depășit bugetul de 1000 de lei.

Pe partea de estimări, aproximativ 50% dintre respondenți sunt de părere că bugetul alocat cumpărăturilor de școală va crește cu aproximativ 30% în acest an. Doar 12,17% cred că acesta nu va suferi modificări. Când vine vorba de achizițiile pentru începerea școlii, salariul din luna curentă este principala sursa de finanțare pentru 47,1% dintre români. Doar un sfert dintre respondenți strâng bani din timp, iar peste 11% vor cumpăra cele necesare pentru începutul școlii pe datorie (de la prieteni/card de credit).

Nu în ultimul rând, meditațiile reprezintă o altă categorie importantă de cheltuieli. 1 din 3 români declară că apelează la acest sistem, iar cel mai frecvent, apelează la meditații la matematică (42,2%) și limba română (28,05%).

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele