Cât de bine funcționează propaganda rusească în România: câți români îl văd pe Putin vinovat pentru războiul din Ucraina

Cât de bine funcționează propaganda rusească în România: câți români îl văd pe Putin vinovat pentru războiul din Ucraina

Dacă trăiești cu impresia că Rusia este vinovată de războiul din Ucraina, iar Vladimir Putin este principalul responsabil, este important să știi că nu toată lumea este de aceeași părere. Statisticile arată opinii foarte divizate pe teritoriul României.

INSCOP Monitor a realizat în perioada 2-7 martie 2022, pe un eșantion de 1077 de respondenți, un sondaj referitor la percepția românilor asupra conflictului din Ucraina. Cine este vinovat, în ce măsură și de ce au fost doar câteva dintre întrebările adresate populației din România. Partea bună este că aproximativ 75,2% dintre cei chestionați sunt de părere că Rusia este principalul vinovat în acest război. Din păcate, aproximativ 4,6% indică Ucraina ca fiind de vină pentru dezastrul dintre granițele țării.

Cât de complicat este războiul din Ucraina, în opinia românilor

Deși războiul are loc între ucrainieni și forțele armate ruse, aproximativ 7,9% dintre conaționalii noștri sunt convinși că țările occidentale sunt vinovate pentru ce se întâmplă în Ucraina. Îmbucurător și îngrijorător în același timp este faptul că nu mai puțin de 10,6% dintre români au luciditatea să afirme că nu pot aprecia în mod clar cine este de vină. În loc să se arunce la un scenariu dezinformat și ancorat în știri false, această variantă este mai bună. Chiar și așa, 1,7% au refuzat să răspundă.

În ceea ce privește utilitatea sancțiunilor aplicate Rusiei în contextul conflictului din Ucraina, marea majoritate a românilor este de acord cu ele – 79,2%. Dintre ei, 59,4% sunt total de acord, iar 19,8% sunt oarecum de acord. Doar 14.1% sunt oarecum sau total împotriva sancţiunilor.

Un aspect interesant ține de impactul războiului asupra percepției românilor că țara merge într-o direcție bună. La momentul de față, cei care cred acest lucru este de 35,9%, în timp ce, în februarie, discutam de doar 19,9%.

Conform unui comunicat al INSCOP, explicaţia pentru creşterea numărul cetăţenilor români care cred că ţara merge în direcţie bună ar fi faptul că agresiunea Rusiei a adus aminte „cât de importantă este apartenenţa noastră la NATO&UE” şi ce înseamnă „această umbrelă de securitate şi dezvoltare” pentru direcţia corectă a ţării.

„Pare paradoxal, însă (…) tocmai comparaţia cu situaţia disperată a Ucrainei (…) a dus la perceperea mai clară de către populaţia României a avantajelor noastre reale. In plus, cu toţii am văzut infinite dovezi de bunătate şi mobilizare excepţională ale oamenilor în sprijinul refugiaţilor ceea ce este posibil să fi influenţat pozitiv modul în care românii îşi evaluează astăzi propria ţară”, se arată în comunicat.

Citește și: