Când normalitatea se transformă în lux. Prețurile alimentelor au luat-o la goană: cu cât au crescut, cine este afectat

Când normalitatea se transformă în lux. Prețurile alimentelor au luat-o la goană: cu cât au crescut, cine este afectat

Mâncarea pare să fi devenit aproape un lux, în ultima perioadă, în urma creșterii masive a prețurilor. Deloc surprinzător, această situație nu se aplică în exclusivitate țărilor mai puțin bogate, ci și celor cunoscute ca fiind în top, după cum vei putea vedea.

Spre exemplu, una dintre țările grav afectate de creșterea aproape de lux a prețurilor la alimententele de bază este chiar Marea Britanie. Unul din cinci britanici afirmă că alege să mânânce de mai puține ori pe zi, ori chiar să apeleze la băncile de alimente, pentru a reduce costurile zilnice.

Nici Germania nu face excepție. Ca drept dovadă, guvernul din această țară are intenția de a crește salariul minim pe economie, pentru a veni în sprijinul angajaților care se confruntă cu probleme financiare ce duc la imposibilitatea achiziționării celor necesare coșului zilnic de alimente.

Australia pare, la rândul ei, să se confrunte cu o criză acută de salată, aceasta fiind înlocuită cu varză, în sandwich-uri. În urma acestui fapt, salata verde s-a scumpit, în această țară, cu 300%. Inflația a crescut și ea, ajungând la 5,1%, iar situația este cauzată de creșterea prețului la combustibil, însă și de inundațiile cu care se confruntă națiunea, în această perioadă.

Mâncarea a devenit un lux peste tot în lume

Situația este, firește, similară și în țara noastră, iar asta observăm cel mai bine la sfârșitul sau începutul lunii, când mergem să facem principalele cumpărături, imediat ce primim salariile. Prețurile la alimente cresc de la o lună la alta, în timp ce salariile stagnează, ceea ce transformă alimentele de bază într-o marfă de lux. Din nefericire, specialiștii în domeniu nu preconizează că situația se va ameliora pe viitor.

De asemenea, dacă intenționezi să călătorești în Italia, în perioada imediat următoare, și vrei să încerci spaghetti cu sos de roșii tradițional, află că farfuria s-ar putea să te coste mai mult, de vreme ce ingredientele necesare pentru preparare s-au scumpit chiar și cu 100%.

Citește și: