Bula imobiliară ”pleacă” din bănci: românii nu-și mai permit creditele, ratele, dobânzile

Bula imobiliară ”pleacă” din bănci: românii nu-și mai permit creditele, ratele, dobânzile

”Ca și sfat, este bine să mai așteptăm. Cu siguranță, minim un an de zile trebuie să așteptăm.”, aceasta este opinia unui broker de credite în 2022, când vine vorba de piața imobiliară din România și creditele bancare ce alimentează bula de la nivel național.

În ultimul deceniu, niciodată nu a fost un moment mai neinspirat să te arunci la un credit imobiliar, decât dacă nu cumva îți asumi că dobânzile și, implicit, ratele vor exploda. Pentru cei mai mulți dintre români s-a întâmplat deja acest lucru, în cazul în care au avut credite ancorate în indicele ROBOR. În următoarea perioadă, însă, vor crește semnificativ și ratele celor care au contractat un credit pentru o locuință ce are în spate indicele IRCC. De cele mai multe ori, vorbim de câteva sute de lei în plus.

Piața imobiliară din România, victima unor credite neperformante

„Nu ştiam ce-i cu ROBOR-ul, dacă nu mi-a trebuit până acum; ce-i cu IRCC-ul. Curajul vine din necesitatea de a obţine acest credit. Chiar dacă piaţa e atât de instabilă, sunt tot felul de situaţii în viaţă care te aduc în pragul de a lua decizia asta.”, a explicat Mihaela pentru Observator News, în timp ce încerca să obțină un credit ca să-și ajute fiica să cumpere o locuință.

Din păcate, în situației Mihaelei sunt foarte mulți români care nu înțeleg foarte bine ce semnează atunci când contractează un credit la bancă, fie și unul pe 25 – 30 de ani și se trezesc în situația de a nu-și mai putea plăti ratele la locuință, pentru că valoarea lor a crescut brusc în ultimele șase luni și vor continua să crească și în lunile următoare.

Dobânzile foarte mari la creditele imobiliare și impredictibilitatea pieței au ajuns însă să descurajeze foarte mulți români să se mai ancoreze într-o astfel de aventură la jumătatea lui 2022. „Au scăzut destul de mult solicitările pentru astfel de credite. Mulţi clienţi accesau şi un credit de nevoi personale pentru a putea plăti avansul de 15% pentru creditul respectiv.”, explică Camelia Grădinaru, broker de credite. Cu alte cuvinte, prețurile la locuințe sunt exagerate, românii nu-și mai permit nici măcar să strângă avansul, iar dacă trebuie să mai facă un credit și pentru acei bani, pe lângă cel ipotecar, mai bine mai așteaptă.