Boala „vecinului care adună gunoaie”: ce e disposofobia, cum îi afectează „hoarding-ul” pe cei din jur

Cu toate că poate nu știi ce este disposofobia, cu siguranță ai auzit vorbindu-se despre această boală, măcar într-un mod informal.

De cele mai multe ori, disposofobia este numită, în limbaj popular, „boala vecinului care adună gunoaie”. Ai citit despre asta, ai auzit despre asta sau chiar ți s-a întâmplat.

În mod bizar, afecțiunea psihică nu este una chiar atât de rară pe cât s-ar fi putut crede.

Îmi amintesc cum, acum câțiva ani, vedeam reportaje întregi la televizor despre vecinii exasperați că unul dintre locatarii din clărirea lor strânge gunoaie cu nemiluita.

Oameni disperați care apelaseră la toate forurile competente, de la poliție, la pompieri și tot nu reușiseră să rezolve mare lucru. Încă de atunci mă întrebam cum de nu există ceva concret care să le rezolve oamenilor problema, oarecum blamându-i în secret că nu pot pune „piciorul în prag”.

Ai tendința să minimizezi o problemă până ți se întâmplă ție, însă.

Ce faci dacă vecinul tău suferă de disposofobia?

Iată o întrebare la care mă chinui să caut răspunsul de câteva luni bune, pentru că da, mi s-a întâmplat și mie, așa cum ți se poate întâmpla, la un moment dat, chiar și ție. Așa că nu face greșeala pe care am făcut-o eu, să minimizezi acest fenomen pentru că el devine din ce în ce mai des întâlnit și nu se știe niciodată cum poți fi afectat.

Veste ȘOC! Starea lui Kate Middleton este gravă. A fost diagnosticată cu o nouă boală. E panică uriașă

Apar noi locuri de muncă în România. Angajările vor curge pe bandă rulantă, schimbarea majoră care urmează în țară

Înainte de a trece la partea un pic mai „tehnică” a acestui articol, am să-ți explic contextul care m-a impulsionat să fac un pic de research. Firește, un vecin în vârstă mi-a dat atâtea bătăi de cap în acest sens, încât am început să caut informații despre o posibilă afecțiune, bănuind că există una pe care psihiatrii au studiat-o deja, fiind atât de des întâlnită, deci nefiind vorba de vreun caz izolat.

Traducere liberă pentru situația curentă: gunoaie în casa vecinului, până în stadiul în care nu mai avea pe unde să circule în propria locuință, ca mai apoi să înceapă să ocupe spațiul comun al scării de bloc, cel destinat tuturor.

Dacă, într-o primă instanță, am ales să ignor faptul că face ture dese spre ghenă, pentru a căra înapoi pungi întregi de gonoi, la un moment dat, mai exact atunci când a început să îl depoziteze în scara de bloc, am simțit că limita mi-a fost depășită.

Am trecut prin toate stările posibile: i-am zis civilizat, l-am amenințat cu pompieri, poliție, direcții de sănătate și orice altă instituție oficială mi-a mai putut trece prin minte. Niciuna dintre aceste metode nu a funcționat, având impresia acută de „câinii latră, vecinul cu sacoșele pline de gunoi trece”.

Sâcâită de mirosul pestilențial și de gândul că, în curând, noi pandemii ar putea să apară, de data asta nu în Wuhan, ci în blocul meu, am început să caut informații despre boală și eventuale soluții, așa cum menționam anterior.

Și uite-așa am aflat că există disposofobia, afecțiunea care îi îndeamnă pe oameni să „valorifice” gunoiul, în ciuda vecinilor care nu-și doresc deratizări zilnice.

Pe scurt, un individ sau o individă care suferă de așa ceva, ar putea avea orice vârstă, însă există o predispoziție spre vârsta a treia. Psihologii spun că o astfel de persoană va încerca să ascundă o traumă suferită la un moment dat, pe parcursul vieții sale, acoperind-o cu gunoaie. De asemenea, același lucru ar putea să se aplice și în cazul în care respectiva persoană a comis o faptă rușinoasă sau chiar penală pe care acum o regretă, încercând, deopotrivă, să o acopere. Oricare dintre aceste două variante este una validă.

Cine suferă de o astfel de afecțiune psihică va avea, ca efecte adiacente, anxietate, dar și o obsesie de necontrolat de a strânge obiecte de care niciun om „normal” nu ar avea, în mod normal, nevoie.

Ce e de făcut?

În cazul în care ai un astfel de vecin, te poți adresa administratorului blocului pentru a-i explica situația și a-i cere să vină cu o soluție. Însă, dacă administratorul blocului tău nu pare interesat de situație, iar aceste cazuri se întâlnesc, din păcate, destul de frecvent, poți trece la pasul următor.

Să presupunem că ai trecut deja de stadiul în care îți rogi frumos vecinul să nu mai facă asta, totul ca rugămintea ta să fie ignorată complet. În cazul acesta, nu mai ai nicio motiv să nu apelezi la vreo autoritate în domeniu.

În mod legal, dacă gunoaiele se află pe spațiul comun al blocului, ai dreptul de a apela Poliția Locală. În cazul în care gunoaiele se află în incinta apartamentului vecinului și îți este teamă de incendiu, infecții, invazii de insecte sau rozătoare, poți apela la pompieri, dar și la direcția de sănătate din orașul sau satul în care locuiești.

Totuși, trebuie să te avertizez: e foarte ușor de spus, extrem de greu de făcut. Din nefericire, legea este atât de întortocheată la noi în țară, iar lenea anumitor angajați la stat atât de mare, încât există posibilitatea să te izbești de niște ziduri, dacă nu ești dispus să insiști un pic mai mult.

De asemenea, poți apela și la Primărie, de vreme ce asociațiile de proprietari răspund legal prima dată în fața acestei instituții. Din nou, și aici există cumetrii, prietenii și relații fel de fel – ai înțeles ideea.

În final, vestea bună este una destul de proastă: legal ai ce să faci, practic, „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”. Chiar și așa, ești dator față de tine să încerci toate metodele morale și legale pentru a rezolva situația. Nu de alta, dar exemplul ultimilor ani ne-a demonstrat că nu prea ai cum să te joci atunci când vine vorba despre curățenie și sănătate, cele două fiind strâns legate una de cealaltă. În mod evident, situațiile negative expuse mai sus diferă de la localitate la localitate, fiind o chestiune ce ține strict de „loterie”. Oamenii sunt diferiți iar ăsta este, în definitiv, un lucru bun.

În speranța că se va vorbi mai mult despre cât rău poate să facă unei comunități disposofobia, închei această lungă prelegere cu încă o speranță: că nu vei avea niciodată nevoie de articolul meu.