Banii la ciorap sau la bancă? Cât câștigi din depozite, cât de generoși sunt bancherii în 2022

Banii la ciorap sau la bancă? Cât câștigi din depozite, cât de generoși sunt bancherii în 2022

Cu o inflație plafonată în jurul pragului de 15%, banii noștri își pierd din valoare și e important să economisim prin instrumente financiare care ne oferă randamente convenabile, ce amortizează impactul scumpirilor.

Nu e simplu să trăiești într-o perioadă de inflație și cu atât mai puțin să îți mai permiți luxul de a pune bani deoparte. Plătim facturi uriașe, mâncarea de zi cu zi s-a scumpit semnificativ, carburantul și restul serviciilor esențiale înregistrează, de asemenea, creșteri de preț. Sondajele de pe piața muncii indică faptul că foarte puține firme au aplicat majorări salariale care să acopere rata inflației, iar în unele cazuri angajații n-au primit nici măcar un leu în plus la leafă. Aceste lucruri se traduc simplu prin scăderea puterii de cumpărare.

Chiar dacă traversăm o astfel de perioadă, e important să încercăm să ne majorăm veniturile sau să obținem mai multe surse de venit și să facem tot posibilul să economisim.

A pune bani deoparte nu reprezintă, totuși, cea mai mare problemă a românilor. La fel de dificil e să ne decidem ce facem cu ei, odată ce-i avem.

Ei bine, e ideal să nu-i ții la saltea sau la ciorap, fiindcă se devalorizează în ritm cu inflația. Banii trebuie investiți! Dacă n-ai idei de afaceri sau nu te pricepi la piețele financiare, poți opta pentru depozitele bancare.

Băncile oferă dobânzi, dacă alcătuiești depozite pe anumite perioade de timp și ești recomensat cu dobândă, în funcție de tipul de depozit ales, de perioada în care nu te atingi de bani sau de moneda în care alcătuiești respectivul depozit.

Trebuie notat că, în ultimele luni, sectorul bancar românesc a început să majoreze dobânzile, dar în linii mari ele continuă să rămână sub rata inflației, ceea ce înseamnă că banii tot ți se devalorizează, dar nu la fel de puternic, fiindcă acoperi, totuși, o bună parte din rata inflației.

Câți bani îți dau băncile, dacă îți depui banii la ele

Ei bine, avem niște cifre exacte, extrase dintr-o analiză Wall-Stree.ro, care a a luat ca exemplu un depozit în valoare de 10.000 de lei care va fi restituit după un an. Pentru depozitul menționat, cel mai avantajos depozit bancar din prezent aduce un venit de 810 lei peste 12 luni.

„Primele poziții din clasament nu sunt ocupate de actorii principali din piața bancară românească. Cele mai bune dobânzi la depozite sunt acordate de TBI Bank (9%) cu o dobândă reală de 8,1% și de TechVentures Bank, fosta Bancă Comercială Feroviară (6,94%), cu Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – de 6,94%.

Cele mai mici dobânzi la depozitele în lei, luând în calcul doar top 20, sunt oferite de către Credit Europe Bank, cu o dobândă de 4,75%, cu un DAE de 3,91%, UniCredit Bank cu 6%, cu un DAE de 4,14% și ING Bank cu 6,5% la depozitul pe un an și un DAE de 4,74% (…)

Cele mai mari bănci din România, din punctul de vedere al activelor, nu oferă cele mai mari dobânzi la depozitele în lei. Banca Transilvania oferă o dobândă de 6,75% la depozitele pe un an, iar BCR un depozit cu 5,8% dobândă”, notează sursa citată.