Autoritatea germană antimonopol, cu ochii pe Google: ce a făcut gigantul

Autoritatea germană antimonopol, cu ochii pe Google: ce a făcut gigantul

Autoritatea germană antimonopol a anunțat că va supune gigantul Google la o serie de investigații, în urma unor suspiciuni pe care le are în legătură cu această companie și, mai ales, cu modul în care își desfășoară activitatea pe teritoriul Germaniei.

Cei de la Google sunt bănuiți că ar apela la o serie de practici care i-ar ajuta să dețină monopolul pe piață, eliminând, astfel, un criteriu de bază al Uniunii Europene: concurența loială. Se vorbește deja și despre un proces care ar urma să se deruleze, în acest sens.

Google, luat „la bani mărunți”, în Germania

Autoritatea a constatat ca Google ar încerca să monopolizeze piața, prin practici care, conform normelor, nu ar fi întocmai loiale, din punct de vedere comercial. „Deja am început să ne ocupăm de procesarea datelor personale de către Google, precum și de produsul Google News Showcase”, a declarat președintele autorității antimonopol, Andreas Mund.

Mai mult, la aceleași investigații sunt supuse și alte companii mari, ale momentului. „În paralel vom urmări atent acțiunile contra Amazon, Apple și Meta, proprietarul Facebook”, a mai spus acesta.

În Germania, Google deține, într-adevăr, monopolul, beneficiind de încrederea a mai bine de 80% dintre cetățeni, referitor la motoarele de căutare, dar și atunci când se vorbește despre alte servicii.

Ba mai mult, Google pare să aibă, de asemenea, o mare influență în ceea ce privește intermedierea altor companii spre utilizatorii și clienții săi de publicitate, a mai spus autoritatea antimonopol din Germania. Conform agenției, aceste practici ar trebui să dispară, iar pe piață să se impună un set de reguli, astfel încât toate companiile concurente să beneficieze de aceleași șanse.

Biroul antimonopol a luat naștere la începutul anului trecut, în urma legiferării unui act normativ. Instituția are ca scop alinierea tuturor companiilor dintr-o anumită nișă, în contextul practicilor loiale de marketing și publicitate.

Citește și: