Au venit banii de la Uniunea Europeană, primul miliard de euro: ce se întâmplă cu ei, cine-i primește, de fapt

Au venit banii de la Uniunea Europeană, primul miliard de euro: ce se întâmplă cu ei, cine-i primește, de fapt

Autoritățile române au început bine 2022, tocmai s-au bucurat de un virament de nu mai puțin de 1,081 miliarde de euro din partea Comisiei Europene. Mai interesant este însă unde ajunge miliardul.

Nu mai puțin de un miliard de euro a intrat în România în această săptămâna. Bani reprezintă o decontare a unor cheltuieli din 2021 efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Practic, aceștia sunt banii cheltuiți de statul român cu plățile în avans ale fermierilor alocați prin plățile directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA. Acestea din urmă au fost efectuate către cetățeni între 16 octombrie și 30 noiembrie 2021.

Banii de la Uniunea Europeană au fost deja dați agricultorilor români

Suma de 1,081 miliarde de euro reprezintă sprijinul acordat fermierilor de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile europene. Ca referință, plățile efectuate de FEGA către cetățeni se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană – 4,9475 lei pentru un euro, valoare care a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 30.09.2021.

”Este un lucru îmbucurător că avem coerență și performanță în ceea ce privește absorbția fondurilor europene în materie de plăți directe, obiectiv strategic asumat prin programul de guvernare. Consider că fermierii români au nevoie de predictibilitate și stabilitate și este foarte important ca sprijinul pe care îl primesc să fie țintit pe nevoile lor și să vină la timp.

Prin programele pe care le-am pregătit pentru anul 2022, ne propunem să utilizăm pe deplin banii europeni disponibili pentru agricultura românească și, totodată, fermierii să primească la timp sprijinul financiar necesar. Astfel, vom menține un nivel ridicat al producției agricole, iar consumatorii vor avea acces la produse românești, de calitate, la prețuri rezonabile”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Este important de reținut că această practică a decontărilor ulterioare este una cât se poate de comună. În reglementările stabilite prin Regulamentele Comisiei Europene se menționează ca perioadă de decontare 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic ulterior efectuării plăților către cetățeni.

Citește și: