Asigurarea pâinii pe masă, cea mai mare grijă a românilor, în 2022: e un an foarte greu

Asigurarea pâinii pe masă, cea mai mare grijă a românilor, în 2022: e un an foarte greu

Anul 2022 va fi unul foarte dificil, din perspectivă economică. Deși cu toții speram că vom scăpa de neajunsuri și de probleme, provocările pentru acest an sunt uriașe, iar românii trăiesc cu grija zilei de mâine. Nu o spunem noi, ci studiile realizate printre conaționalii noștri, care se tem de scumpirile ce ar putea apărea în acest an.

Potrivit datelor unui studiu Ipsos care a acoperit 33 de ţări, se pare că marea temere a românilor, în noul an, este legată de inflație.

Cresterea prețurilor, care ne-a dat mari bătăi de cap în 2021, când am asistat cu toții la scumpiri în masă, mai ales la carburant, facturi și alimente, nu ne dă liniște nici anul acesta. Din păcate, temerea românilor nu este neîntemeiată. Numeroși analiști economici au anunțat deja că valul inflaționist își va continua tendința de creștere și în 2022.

Românii trăiesc cu spaima în suflet, dar sunt mai optimiști decât în 2021

Conaționalii noștri nu au liniște când se gândesc că nu și-ar mai putea asigura nivelul de trai, de la o lună la alta, din cauza prețurilor tot mai mari, la diverse bunuri și servicii stric necesare.

Totuși, studiul arată că, deși ne facem multe griji în această privință, suntem mai optimiști decât eram în 2021.

De asemenea, studiul a analizat și percepția oamenilor cu privire la evoluția campaniilor de vaccinare. Astfel, 44% dintre conaţionalii noştri sunt de părere că e puţin probabil ca minimum o doză de vaccin anti-coronavirus să fie administrată în rândul a peste 80% dintre cetăţenii Planetei, în cursul anului 2022. Mai încrezători se arată românii cu vârste cuprinse între 35-49 ani (50% nivel de acord), persoanele cu educaţie medie (48%), respectiv cei care sunt proprietarii unei afaceri (47%).

În privința celorlalte țări, 56% dintre persoanele intervievate în cele 33 de state consideră probabil ca în 2022 peste 80% din populaţia globului să se vaccineze cu cel puţin o doză împotriva COVID-19. Respondenţii din ţările latino-americane (Peru – 81%, Brazilia – 76%, Mexic – 75%), precum şi cei din China (80%), Malaysia (79%) sau India (75%) sunt cei mai optimişti. Europenii se numără printre cei mai neîncrezători la acest capitol – în special cetăţenii din Ungaria (29%), Polonia, Germania (33%, fiecare) sau Elveţia (34%).

Citește și: