Anul 2022 debutează cu un val de scumpiri și vești proaste pentru români

Anul 2022 debutează cu un val de scumpiri și vești proaste pentru români

Din nefericire, speranțele românilor că 2022 va fi un an mai bun par să se spulbere încă din primele zile ale noului an. De vină pentru acest lucru sunt veștile cu privire la valul iminent de scumpiri care se va abate asupra noastră, chiar din luna ianuarie.

Totuși, să începem cu veștile bune, pentru că există și câteva informații de acest tip. Este vorba despre o serie de majorări de venituri, ce intră în vigoare din ianuarie 2022. Mai exact, vor crește alocațiile pentru copii, dar și punctul de pensie. Totodată, în luna ianuarie, pensionarii României vor beneficia de un ajutor bănesc de la stat, care să-i ajute să-și achite facturile mari de peste an. Fiecare pensionar va primi o sumă în funcție de pensia sa, astfel încât venitul minim garantat în ianuarie să nu fie mai mic de 2.200 de lei.

O altă veste bună este că se majorează și salariul minim pe economie, la 2.550 de lei brut, ceea ce înseamnă că angajații vor primi net, adică în mână, suma de 1.524 de lei. Totodată, se reia acordarea de vouchere de vacanță, la valoarea nominală de 1.450 de lei.

De asemenea, din această lună, se aplică măsura salariului minim peste 24 de luni.

Acum vin veștile rele

Din nefericire, românii nu se vor bucura prea mult de aceste majorări de venituri, deoarece 2022 debutează cu scumpiri. Costul traiului se va majora, din cauza faptului că românii care nu au ales încă o ofertă de furnizare a energiei din piața liberă, vor suporta scumpiri între 50 și 90% a tarifelor, în funcție de furnizor, conform unor estimări ale ANRE.

O altă veste proastă este aceea că 2022 ne aduce accize mai mari. Se scumpește carburantul, iar după cum știm, acest lucru funcționeză ca o locomotivă pentru prețurile alimentelor de larg consum. Singura excepție la accize va fi în cazul țigaretelor, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăţi.

Citește și: