Adevărul pe care politicienii se tem să-l spună: cine manevrează piața gazelor și se joacă cu nervii noștri

Adevărul pe care politicienii se tem să-l spună: cine manevrează piața gazelor și se joacă cu nervii noștri

Cuvântul de ordine pe piața europeană a gazelor pare să fie „volatilitate”. De la o zi la alta, vedem cum prețurile oscilează, spre disperarea acelora dintre noi pentru care veniturile lunare au devenit mult prea mici pentru povara facturilor.

După luni bune de creșteri constante, nici noul an nu pare să vina cu vești bune pentru piața gazelor. Se pare că preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au înregistrat marţi o creştere de peste 30%. S-a ajuns în această situație, după cum spun experții în domeniu, din cauza limitărilor de livrare din partea Rusiei.

E piața manipulată?

Nu puține sunt vocile care afirmă faptul că piața ar fi manipulată de Rusia, care încearcă să-și atingă anumite obiective strategice, prin această demonstrație de forță pe care o face în fața statelor europene, limitând livrările cantităților de gaze naturale.

Aceste acuzații vin, totuși, preponderent din partea analiștilor economici, deoarece politicienii par să se teamă să ia o atitudine fermă în fața Moscovei și să tranșeze situația ce se desfășoară, aparent, după bunul plac al companiilor rusești de profil.

Presiunile pe prețuri au ajuns să se resimtă în această săptămână și mai mult, deoarece investitorii se tem de o iminentă criză energetică, deoarece Rusia face aceste mișcări periculoase chiar în pragul venirii temperaturilor scăzute.

Conform traderilor, traderilor, conducta Yamal, una din principalele conducte pentru livrarea de gaze naturale din Siberia în Europa, continua să funcţioneze marţi în sistem reverse, pentru a 15-a zi la rând, ceea ce înseamnă că în loc să trimită gaze naturale ruseşti spre Europa, livra gaze din Germania spre Polonia. În paralel, livrările de gaze ruseşti din Ucraina spre Slovacia erau şi ele la un nivel redus.

Astfel, la bursa TTF de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrarea în luna următoare au urcat marţi cu 27,50 euro, ajungând în jurul orei 11.41 GMT până la valoarea de 99,50 euro pentru un Megawatt-oră, în timp ce cotaţiile la contractul pentru ziua următoare au crescut cu 30,50 euro până la 97 de euro pentru un Megawatt-oră.

 

Citește și: