22 mart. 2022 | 10:46

Cum îți încălzești casa cel mai ieftin, în 2022: de ce nu o să mai fie ”o afacere” în viitor

ACTUALITATE
Cum îți încălzești casa cel mai ieftin, în 2022: de ce nu o să mai fie ”o afacere” în viitor

Când vine vorba de facturile la utilități, pentru o mare parte din populație, acestea au explodat. În mod evident, însă, nu avem toți aceleași costuri cu încălzirea locuinței. Acestea variază semnificativ de la o soluție la alta, de la un tip de centrală la alta.

Pornind de la această realitate din piața actuală din România, Asociația Energia Inteligentă a realizat o analiză pe asupra prețurilor actuale a energiei folosite la încălzirea locuinței. A încercat să afle care este cea mai ieftină soluție să-ți încălzești casa în 2022, dar și să facă niște estimări legate de modul în care va progresa situația în următorii ani, chiar și peste câteva decenii. Printre soluțiile analizate se numără încălzirea locuinței cu gaze naturale, lemne de foc și energie electrică.

Cea mai ieftină soluție de a-ți încălzi casa în 2022, dar în viitor

Având în vedere că soluțiile de încălzire trebuie gândite atât pentru azi, cât și pentru viitor, este important de reținut că ce este azi ieftin, nu va fi și mâine. În plus, cu cât se va pune mai mult accentul pe ecologie, se vor face eforturi legislative și de taxare pentru a descuraja încălzirea cu lemne și nu numai.

„În curând se va termina această iarnă, care din fericire nu a fost una foarte rece, dar cu toate acestea va lăsa în urmă găuri adânci în bugetul multor familii.    Plafonarea preţurilor la gaz şi energie, nu rezolvă problemele prezente din energie, doar le amână până în primăvara viitoare, când vom constata că sărăcia energetică este mai mare şi că mulţi consumatori au probleme în achitarea facturilor”, notează Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

O posibilă soluție și una care a fost dezbătută cu entuziasm teribil în spațiul public în ultima perioadă a ținut de dezvoltarea de noi capacități de producție pentru energie electrică și gaze naturale în România. Astfel, în condiții ideale, s-ar ajunge la un anumit prag de independență energetică. Din păcate, acea dezvoltarea implică investiții financiare fabuloase, costuri mari, iar acelea trebuie recuperate de la consumatori. Cu alte cuvinte, tot în creșteri de prețuri ”se traduc”.

„Importurile de energie, tot mai complicate în acest context, vor fi şi ele tot mai mari, şi la preţuri tot mai mari. Taxele pe dioxid de carbon se vor tripla în următorii 30 de ani, taxarea pierderilor de metan, taxonomia activităţilor economice etc., toate vor aduce noi costuri şi noi măriri de preţ. Reţelele de distribuţie din România, indiferent de forma de energie (termie, electricitate, gaze) sunt uzate tehnic, moral, supra sau subdimensionate. Asta înseamnă că ele vor trebui să fie schimbate şi asta înseamnă alte costuri şi alte măriri de preţ”, explică specialistul în energie.

Deși ne-am confruntat deja cu scumpiri importante la utilități, acestea nu vor face decât să continue în următorii ani, în următoarele decenii, până la a se tripla până în 2050. ”Dacă considerăm salariul mediu net pe economie din România va atinge anul acesta un nivel de 3.565 lei/lună/persoană şi presupunând că într–o locuinţă locuiesc minim 2 persoane active, la un consum mediu de energie folosită în prezent în România, am calculat impactul ponderii în bugetul familiei al costurilor cu diverşii combustibili folosiţi în locuinţe, luând în considerare creşterea preţului mediu al diferitelor forme de energiei şi o creştere anuală cu 3% a salariului net, se desprinde următoarea perspectivă a utilităţilor energetice în bugetul familiei”, atrage atenția expertul, conform Adevărul.ro.

Sursa foto: Adevarul.ro

Sursa foto: Adevarul.ro

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele