Actorul care a fost căsătorit de trei ori, însă o singură femeie „i-a luat mințile”: Fosta soție a lui Dan Tufaru a murit la scurt timp după acesta

ACTUALITATE
Actorul care a fost căsătorit de trei ori, însă o singură femeie „i-a luat mințile”: Fosta soție a lui Dan Tufaru a murit la scurt timp după acesta
30 nov. 2022 | 12:14

Au trecut 20 de ani de când iubitul actor român, Dan Tufaru, a plecat dintre noi. Cu toate astea, se poate spune că el rămâne, într-o oarecare măsură, nemuritor, de vreme ce piesele în care a jucat au bucurat, ani de-a rândul, atâtea generații de români.

Dan Tufaru a fost căsătorit de trei ori, însă se spune că numai una dintre soțiile sale a reușit, cu adevărat, să-i „ia mințile”. Aceasta a murit la câteva luni după el.

dan-tufaru-vasilica-tastaman-anda-calugareanu

Dan Tufaru – imagine de arhivă

Dan Tufaru, de la începuturi

Dan Tufaru sau Dan-Dumitru Tufar, în buletin, s-a născut în data de 3 februarie 1944 și a decedat pe 28 noiembrie 2002.

În 1965, Tufaru absolvea IATC, ca mai apoi să joace pe scena Teatrului Național din Craiova, ulterior să se mute la Teatrul Giulești.

Din 1976, el devine actor „de lungă durată” al Teatrului de Comedie, însă, în ultimii ani ai vieții sale, a activat la Teatrul Evreiesc de Stat, din Capitală.

În ceea ce privește televiziunea, de-a lungul carierei sale, el a jucat în filme cunoscute ca „Nea Mărin Miliardar”, „Sosesc Păsările Călătoare”, „Începutul Adevărului”, „Crucea de Piatră”, „Păcală” sau „Revanșa”.

În paralel, a format un trio de succes la TVR împreună cu Florian Pittiș, însă și cu Anda Călugăreanu, cea care avea să-i devină soție și cu care a avut singurul copil, pe Ioana Tufaru. Trupa purta numele de „Vai”. Un fragment video poate fi urmărit la sfârșitul acestui articol.

dan-tufaru-vasilica-tastaman-anda-calugareanu

Dan Tufaru și Anda Călugăreanu – imagine de arhivă

Cele trei soții ale lui Dan Tufaru: cea de care s-a îndrăgostit iremediabil

Dan Tufaru a fost căsătorit, pe rând, cu Anda Călugăreanu, după cum am menționat anterior, ca mai apoi să devină soțul Vasilicăi Tastaman. În ultima parte a vieții sale, actorul s-a căsătorit cu Cristina Dogaru, o actriță cu aproximativ 20 de ani mai tânără decât el.

Suntem obișnuiți să-i vedem jucând roluri, refuzând, de cele mai multe ori, să acceptăm că și actorii sunt și ei oameni normali, exact ca noi. Iubesc, urăsc, fac fapte bune, uneori și rele, ceea ce înseamnă un singur lucru, faptul că nu sunt zei, astfel că au voie, chiar și ei, să greșească.

Despre căsătoriile lui Dan Tufaru, colegii de breaslă obișnuiau să spună că una dintre ele i-ar fi „pus capac”. Este vorba despre cea de-a doua sa soție, actrița Vasilica Tastaman, de care s-a îndrăgostit când încă mai era căsătorit cu Anda Călugăreanu.

La rândul ei, Tastaman se afla într-un mariaj cu Emeric Jenei.

„Eram la Moscova cu ei. Acolo s-a produs un foc voltaic, acolo s-a îndrăgostit Dan de Vasilica. A fost dureros mai apoi, pentru că Dan era căsătorit cu Anda Călugăreanu”, declara, pentru Jurnalul, actorul Vladimir Găitan.

Atât Tufaru, cât și Tastaman, au divorțat pentru a fi împreună,

În mod evident, ce a urmat a fost o căsătorie plină de „năbădăi” care a durat mai puțin de zece ani.

Poate cel mai interesant aspect este că, la câteva luni după ce Dan Tufaru a plecat dintre cei vii, la vârsta de 59 de ani, s-a stins, deopotrivă, și Vasilica Tastaman, la 69 de ani.

„Mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o pe Vasilica Tastaman exact cu câteva luni înainte să nu mai fie, şi întâlnirea mea cu ea a fost foarte plăcută, neaşteptat de placută.

A fost întâmplarea fericită să mă duc să-i cer un autograf şi să-i spun atât: eu sunt Ioana, fiica Andei şi a lui Dan Tufaru. Ea mi-a pus mâna pe obraz, a lăcrimat. Mi-a spus: «să nu-mi porţi pică, să nu fii supărată pe mine. Eu nu am nici o vină că s-a întâmplat aşa. Aşa a fost să fie»”, a povestit Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, ani mai târziu.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele